Academia Navală din Varna pregăteşte lansarea primului satelit academic bulgar

Lansarea primului satelit academic bulgar este în curs de pregătire, a anunțat luni Amiralul de Flotilă prof. Boian Mednikarov, care conduce Academia Navală „Nikola Vapţarov” din Varna, cu ocazia deschiderii oficiale a noului an universitar, potrivit BTA, preluată de Agerpres.

Potrivit lui Mednikarov, Academia participă la acest proiect în parteneriat cu Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii din Sofia şi cu Şcoala Superioară a Forţelor Aeriene. De asemenea, Academia va inaugura un program masteral de Inginerie şi Tehnologii Spaţiale, în parteneriat cu compania bulgară lider în domeniu Endurosat.

Mednikarov a evidenţiat că Academia practic începe să pregătească o nouă generaţie de ingineri care vor avea un rol cheie în dezvoltarea tehnologiei şi industriei spaţiale, precum şi în asigurarea apărării şi securităţii Bulgariei.

Astăzi, mai mult decât oricând, cunoaşterea este putere, dar misiunea noastră ca academie nu este doar de a împărtăşi cunoaşterea, dar şi să creăm viitorii lideri ai forţelor armate şi ai întregii industrii, să le antrenăm abilităţile de gândire critică, creativitate şi inovaţie„, a subliniat el.

Mednikarov a precizat că aproximativ 930 de studenţi din primul an îşi încep studiile în cadrul a 14 programe în bulgară şi engleză în 2024. El a atras atenţia că, într-o lume în rapidă schimbare, echipa Academiei trebuie să pregătească tinerii pentru cariere care nici nu există încă.

Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat ministrul bulgar al Apărării Atanas Zaprianov, guvernatorul Regiunii Varna, Andriana Andreeva, contraamiralul Kiril Mihailov, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai mediul de afaceri maritim.

Academia Navală din Varna este una dintre cele mai bune universităţi din lume şi un reper pentru un model educaţional de succes, a declarat Zaprianov. El a amintit că acest an academic se deschide într-un moment foarte special, pentru că liderul de multă vreme al academiei, prof. Mednikarov, îi va lăsa poziţia nou-numitului Kalin Kalinov.

Zaprianov i-a felicitat pe tinerii cadeţi şi studenţi care au ales să înveţe la această academie, ale cărei diplome sunt recunoscute direct de numeroase ţări din lume, printre care şi puteri maritime tradiţionale, aşa cum este Japonia.

The post Academia Navală din Varna pregăteşte lansarea primului satelit academic bulgar appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *