Aproape 40 de mii de locuințe sunt scoase la vânzare în Capitală și pot fi tranzacționate la Salonul Imobiliar București

Aproximativ 40 de mii de locuințe sunt scoase la vânzare în Capitală și pot fi tranzacționate la Salonul Imobiliar București deschis până duminică la Palatul Parlamentului. Ofertele scoase pe piață de peste 100 de dezvoltatori și agenți imobiliari sunt de la apartamente și case vechi, la locuințe noi sau de lux.

Vizitatorii au venit la Salonul Imobiliar de la Palatul Parlamentului cu temele făcute: știu clar ce vor și discută cu dezvoltatorii sau cu agenții imobiliari în detaliu, cu schițe și proiectele pe masă.

Apartamentele cu două sau trei camere, aflate în apropierea școlilor, sunt cele mai căutate.

Mariana Solovei, manager de proiect, agenţie imobiliară: Majoritatea oamenilor – familii tinere, care au și copii – normal că își doresc în București, ca să ajungă mai repede la o școală. Familiile care nu au copii și nu-și doresc neapărat să locuiască în centrul Bucureștiului vor la periferie.

Cei cu dare de mână au cerințe mai sofisticate.

Andreea Nicolae, reprezentant, companie de investiţii imobiliare: În zona de nord, din fericire, avem cam toate facilitățile de care ai nevoie, de la grădini japoneze, piscine, săli de sport, restaurante, zone dedicate atât animalelor de companie, cât și copiilor.

Vânzarea locuinţelor şi a terenurilor ar putea fi condiţionată de plata datoriilor la bugetul de stat

Vânzarea locuinţelor şi a terenurilor ar putea fi condiţionată de plata datoriilor la bugetul de stat. Ministerul Finanţelor a pregătit reguli noi prin care vrea să se asigure că vânzătorii si cumpărătorii au achitat mai întâi sumele restante. ANAF va emite certificate de atestare fiscală, iar notarii vor fi obligaţi să verifice dacă datoriile au fost achitate, înainte să legalizeze actele. Consultanţii fiscali spun că măsura e o consecinţă a lipsei de bani la buget. Reprezentanţii dezvoltatorilor imobiliari avertizează însă că procedura va îngreuna şi mai mult tranzacţiile.

Cele mai scumpe cartiere din București sunt Herăstrău, Dacia, Dorobanți și Cotroceni, unde metrul pătrat de construcție este peste 3 mii de euro. Costul e la jumătate în zone precum Ghencea, Titan sau Rahova.

Cererea depășește cu mult oferta, indiferent de zonă

Răzvan Ionescu, director comercial platformă imobiliară: Toți dezvoltatorii ne spun că se confruntă cu creșterea costurilor de producție, costurile de materiale de construcții și costurile cu forța de muncă. Mă aștept să asistăm în continuare, pe termen scurt și pe termen mediu, la o creștere a prețurilor, poate în ordinul de mărime de peste 10% pe an.

Nici locuințele vechi din București nu sunt mai ieftine – aproximativ 1.500 de euro pe metrul pătrat. Cine preferă o astfel de locuință în Capitală are de ales din aproximativ 30 de mii de oferte.

În București sunt puse în vânzare aproape 11 mii de locuințe noi.

România are printre cele mai ieftine locuințe din Europa. Experţii se aşteaptă ca preţurile locuinţelor să crească

România are printre cele mai ieftine locuinţe noi la nivel european, asta deşi numai în ultimul an preţul lor a crescut, în medie, cu 20 de procente. Dacă acum 2 ani aveam nevoie de 6,3 salarii medii anuale brute ca să ne cumpărăm o casă, anul trecut media a scăzut sub 6 salarii.

The post Aproape 40 de mii de locuințe sunt scoase la vânzare în Capitală și pot fi tranzacționate la Salonul Imobiliar București appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *