Benjamin Netanyahu şi-a întrerupt vizita în SUA şi revine în Israel, după discursul ținut la ONU

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi-a întrerupt vizita în Statele Unite, unde a ţinut vineri un discurs la ONU, a anunţat biroul său la scurt timp după o nouă lovitură israeliană care a vizat mişcarea islamistă armată Hezbollah în suburbia de sud a Beirutului, relatează AFP.

Prim-ministrul Netanyahu a decis să revină în Israel mai devreme decât era prevăzut şi va părăsi Statele Unite în această seară„,vineri, a precizat biroul său într-un comunicat, adăugând că iniţial premierul israelian urma să sosească în Israel duminică.

Benjamin Netanyahu a ameninţat vineri Iranul, de la tribuna Naţiunilor Unite, că îl va „lovi” în cazul unui atac împotriva ţării sale şi a promis să continue războaiele împotriva grupării palestiniene Hamas din Fâşia Gaza şi a grupării şiite Hezbollah din Liban, potrivit AFP, EFE şi DPA.

Netanyahu, la ONU: Câştigăm! Nu este loc în Iran pe care brațul lung al Israelului să nu-l poată atinge

Într-un discurs susținut în cadrul Adunării Generale a ONU, Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat că țara sa nu se va odihni până când ostaticii rămași nu vor fi aduși acasă şi a avertizat Iranul că nu există niciun loc unde Israelul să nu poată ajunge.

Am un mesaj pentru tiranii de la Teheran: dacă ne loviţi şi noi vă vom lovi„, a lansat premierul Netanyahu într-un discurs dur la ONU, aplaudat de unii şi fluierat de alţii, adresându-se Teheranului, inamicul declarat al Israelului şi susţinător al grupărilor islamiste Hezbollah şi Hamas. Preluare Agerpres

Conflictele continuă în Orientul Mijlociu. Analişti: Şansele ajungerii la un armistiţiu sunt minime

Teroriştii Hezbollah au continuat atacurile asupra nordului Israelului, iar armata israeliană a bombardat, din nou, poziţiile grupării pro iraniene din Liban. În acest timp, rebelii Houthi din Yemen au tras o rachetă spre Israel. Israelul a atacat şi poziţii ale teroriştilor din Siria, în atac fiind ucişi cel puţin cinci soldaţi sirieni, potrivit autorităţilor de la Damasc. Pe fondul intensificării atacurilor, şansele ajungerii la un armistiţiu sunt minime, potrivit analiştilor politici.

The post Benjamin Netanyahu şi-a întrerupt vizita în SUA şi revine în Israel, după discursul ținut la ONU appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *