Joe Biden „a cerut Pentagonului să evalueze şi să ajusteze, dacă este necesar, prezenţa militară americană” în Orientul Mijlociu, în contextul în care Israelul a efectuat mai multe atacuri violente în suburbiile sudice ale Beirutului, bastion al Hezbollah, a anunţat vineri Casa Albă, notează AFP.
Preşedintele american, care îşi petrece weekendul la casa sa de vacanţă din Rehoboth, statul Delaware (est), intenţionează, de asemenea, să „se asigure că ambasadele americane din regiune iau toate măsurile de protecţie adecvate”, a adăugat Casa Albă, într-un scurt comunicat.
Armata israeliană continua să bombardeze intens sâmbătă dimineaţa suburbiile din sudul Beirutului, bastion al Hezbollah, unde un raid de o violenţă fără precedent l-a vizat vineri, potrivit presei israeliene, pe liderul mişcării armate pro-iraniene, Hassan Nasrallah, transmite AFP. Potrivit CNN, Israel susține că a ucis cel puțin doi comandanți ai Hezbollah.
Armata israeliană a anunțat sâmbătă, pe Telegram, că i-a ucis într-un alt atac aerian pe comandantul unei unităţi de rachete al mişcării, Mohammed Ali Ismail, precum şi pe adjunctul său, Hossein Ahmed Ismail, în sudul Libanului. „Alţi comandanţi ai Hezbollah şi terorişti au fost eliminaţi împreună cu ei”, a adăugat aceasta.
The post Biden cere Pentagonului „să ajusteze prezenţa militară americană în Orientul Mijlociu” appeared first on tvrinfo.ro.