Buget dublat pentru programul „Primul student din familie” | Proiecte în valoare de peste 104 milioane de euro

Cel puțin 10 mii de elevi care provin din familii fără posibilități vor avea șansa să meargă la facultate. Statul îi sprijină financiar și anul acesta chiar a dublat bugetul. Elevilor de liceu li se oferă programe speciale de studiu, iar studenții în pericol vor fi sprijiniți și îndrumați să nu abandoneze cursurile.

Gina își duce traiul de pe o zi pe alta. Vinde pătrunjel și flori la marginea unei piețe din București. Are doi copii dintre care unul este în ultima clasă la liceu. Cu rezultate bune la învățătură, spune femeia. Chiar dacă nu are posibilități, și-ar dori ca acesta să poată urma o facultate.

Mulți copii, unii cu rezultate bune la învățătură, sunt în această situație delicată. Ca să îi ajute, Ministerul Educației și cel al Investițiilor au lansat programul „Primul student din familie”. Valoarea totală a proiectelor depăşeşte 104 milioane de euro, iar majoritatea sumei merge în regiunile mai puțin dezvoltate. Tinerii au șansa să acceseze educația superioară.

SERGIU COVACI – preşedinte, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România: Criteriile sunt destul de simple. În primul rând face referire la elevii care sunt primii studenți în familie, care nu au printre părinți persoane care au absolvit studii superioare. Aici depinde de universități cum și-au conturat proiectele, pot fi mai multe tipuri de facilități, programe. Putem vorbi de o subvenție lunară de undeva la 300-400 de lei prin care studenții sunt încurajați să își continue studiile.

EUGEN ILEA – preşedinte, Federaţia Naţională a Părinţilor: Este normal ca Guvernul prin Ministerul Educației să poată să facă lucruri de genul acesta pentru acei copii defavorizați. Este normal să nu facem rabat la buget atunci când vorbim de viitorul țării noastre.

Într-un comunicat, ministrul Educației precizează că „Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate. Succesul acestui program a fost atât de mare încât a necesitat dublarea bugetului alocat inițial.”

DRAGOŞ POROJNICU – jurnalist TVR: Proiectul acționează pe trei paliere: facilitează tranziția de la liceu, la universitate, previne abandonul școlar și accesibilizează învățământul superior pentru studenții cu dizabilități.

Potrivit datelor oficiale, două treimi din tinerii de la sate nu se înscriu la o facultate. La oraș însă, doar o treime renunță la ideea studiilor superioare.

The post Buget dublat pentru programul „Primul student din familie” | Proiecte în valoare de peste 104 milioane de euro appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *