Congresul European al Profesorilor de Franceză. S-a discutat despre constituirea unui Forum francofon al inovației în educație

La al Patrulea Congresul European al Profesorilor de Franceză de la București, 700 de profesori, formatori, studenți s-au bucurat de prima mare întâlnire  față în față de după pandemie.

Derulat sub deviza Ensemble en français ! Réfléchir, échanger, agir sur le monde d’aujourd’hui et de demain, acestaa fost organizat de Asociața Profesorilor Francofoni din România.

Profesori de limba franceză și de discipline nonlingvistice predate în limba franceză din lumea întreagă, cu precădere din Europa, de la toate nivelurile de învățământ (preșcolar, școlar, universitar), studenți viitori profesori de franceză, cercetători în domeniul didacticii, al limbii și al literaturii franceze, respectiv al francofoniei, responsabili ai învățământului de și în limba franceză, cu precădere din sistemul național de educație, reprezentanți ai instituțiilor francofone  precum Ambasada Franței, Institutul francez, OIF, AUF, parteneri naționali sau internaționali ai FIPF, CECO, CEO, ARPF, responsabili asociativi din structura comisiilor europene ale FIPF, reprezentanți ai societății civile interesați de francofonie și de inovație în educație au participat  la acest eveniment de anvergură internațională .

Prima zi   a debutat cu o activitate  dedicată tinerilor profesori , intitulată Jeunes enseignants, cu  participarea a 25 profesori sau viitori profesori, inițată de vicepreședinta FIPF Doina Spiță pe tema mentoratului  asociativ.

 Congresul a cuprins 5 axe tematice :

Symposium 1:  Franceza în contextul plurilingvismului, prezidatăde Michel Candelier, profesor emerit la Université du Maine, Le Mans, Franța;

Symposium 2: Diversitatea culturală  a francofoniei, prezidată deJean-Pierre Cuq, profesor emerit la Université Côte d’Azur, ADEF Aix-Marseille, Franța;

Symposium 3 : A învăța și a preda în epoca digitalizării, prezidată de Rennie Yotova, director al Organizației  Internaționale a  Francofoniei  (OIF), Direcția  învățării limbii  franceze (DEAF);

Symposium 4 :Dezvoltare profesională, prezidată de Monica Vlad, profesor universitar la  Universitatea  Ovidius din  Constanta, România, Director al  Institutului  de Studii Doctorale

Symposium 5 : Limba franceză și societatea, prezidată deCynthia Eid, profesor și cercetător, decan al Școlii de formatori…, director pedagogic în Grupul  IGS , Paris-Lyon și  Toulouse, Franța.

Axele tematice ale Congresului  au privilegiat constituirea unui Forum francofon al inovației în educație, conceptul de inovație fiind definit, dincolo de componenta digitală, fără îndoială esențială, în jurul ideilor de dezvoltare profesională, pedagogie activă, interdisciplinaritate, parteneriat, deschidere către societate și piața muncii.

Federația Internațională a Profesorilor de Franceză (FIPF) este o organizație internațională nonguvernamentală creată în 1969, recunoscută pentru rolul jucat în promovarea și difuzarea limbii franceze în lume, grație celor 200 de asociații locale și naționale, repartizate în 8 comisii, și celor aproape 80.000 de membri benevoli activi în peste 120 de țări de pe cele 5 continente,.

Asociaţia Română a Profesorilor Francofoni este afiliată Federaţiei Internaţionale a Profesorilor de Franceză, fiind  o asociație nonguvernamentală, nonprofit, autonomă şi apolitică, reprezentată de cei peste 1200 de membri, profesori de limba franceză din 25 de sucursale din ţară, și având o istorie care a început în 1990.

În favoarea ambiției noastre de a organiza acest congres european în România, un rol important l-a jucat și recunoașterea de care se bucură asociația noastră în cadrul Federaţiei Internaţionale a Profesorilor de Franceză, excelenţa activităţii ARPF fiind recompensată prin acordarea, cu ocazia Congresului mondial din iulie 2021, derulat în Tunisia, a distincţiei onorifice Trofeul FIPF. În acelaşi timp, România este cea mai mare ţară francofonă din regiune.

Pe lângă activitățile științifice și formative, participanții au avut ocazia să se bucure de tururi nocturne ale Bucureștiului, de excursii la Muzeul Satului, la  Castelul Bran și Peleș și de două recitaluri muzicale, susținute de naistul de 15 ani Cristian Ceaușu din Brăila, laureat al Trofeului Românii au talent din 2024, și de cântărețul francofon KEO cu trupa sa.

The post Congresul European al Profesorilor de Franceză. S-a discutat despre constituirea unui Forum francofon al inovației în educație appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *