Consultări intense la Paris, pentru formarea viitoarei echipe guvernamentale

Consultări intense la Paris, pentru formarea viitoarei echipe guvernamentale

La Paris, continuă seria de consultări pentru formarea viitoarei echipe guvernamentale. Michel Barnier, fost comisar european și negociator șef pentru Brexit, nominalizat de președintele Emmanuel Macron pentru funcția de premier, discuta de câteva zile cu lideri politici, parlamentari și foști prim miniștri, pentru a găși cea mai bună varianta de guvern.

Michel Barnier, cunoscut pentru vederile sale de dreapta, a declarat încă de la nominalizare că vrea să asculte toate opiniile politice și să formeze un guvern care să-i unească pe francezi. De la nominalizarea sa are consultări cu diferite personalități politice, iar presa franceză nu exclude chiar posibilitatea unor discuții cu lideri de stânga.

Reuniunea Națională, de extremă dreapta, prin Marine Le Pen care conduce grupul parlamentar din Adunarea Națională, a anunțat că va supraveghea fiecare acțiune și propunere legislativă a guvernului înainte de a decide o moțiune de cenzură, conform TVRInfo.

Marine Le Pen – lider de grup Reuniunea Națională: Nu vom da niciun cec în alb, lucrurile să fie foarte clare din nou, aici. Dacă în următoarele săptămâni, francezii vor fi uitaţi sau maltrataţi, nu vom ezita să blocăm guvernul.

De cealaltă parte a spectrului politic, Noul Front Popular, format din Franța Nesupusă, adică stânga extremă, populistă, socialiști, comuniști și ecologiști, a declarat că va cenzura guvernul, indiferent de echipa propusă de Michel Barnier.

Partidul prezidențial cu Gabriel Attal, fost premier și actual lider de grup, pare mai deschis la o eventuală susținere a guvernului, dar și această în funcție de programul politic.

Niciun bloc parlamentar din actuala Adunare Națională nu are majoritate absolută, de 289 de voturi, pentru a răsturna un guvern prin moțiune de cenzură.

Consultările continuă la Matignon, după un dejun cu președintele Emmanuel Macron și discuții cu liderii grupului Liot, un grup parlamentar foarte mic din Adunarea Națională. Michel Barnier pare că nu se grăbește să-și anunțe echipa de miniștri.

Primele confruntări de care se va lovi guvernul condus de Michel Barnier sunt legea bugetului pentru anul viitor și deficitul pentru care Franța a intrat în atenția autorităților de la Bruxelles.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *