Cele mai cutremurătoare documentare pe care le-am văzut vreodată sunt legate de lagărele naziste. Este înfiorător să vezi cât de crâncenă poate fi, uneori, natura umană, cât de halucinantă și macabră a fost mentalitatea celor care l-au susținut pe Adolf Hitler. Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie ororile comise de hitleriști în lagărele de concentrare. Aceste închisori naziste de tristă amintire vor rămâne în memoria omenirii ca cele mai inumane și întunecate tabere de exterminare, locurile unde s-au comis cele mai abominabile crime și abuzuri.
După ce au invadat Polonia, la 1 septembrie 1939, trupele germane au ocupat cazărmile din preajma orașului Oswiecim transformându-le în tabere de concentrare pentru deținuții de război. În jurul lor vor fi construite și alte clădiri, care împreună vor forma un vast complex de lagăre, unde vor fi aduși milioane de oameni, în majoritate evrei. Ulterior, asemenea centre de reținere au fost deschise în mai multe țări aflate sub ocupația Germaniei naziste. Din păcate, în aceste amplasamente de exploatare și tortură aproximativ 3 milioane de oameni și-au pierdut viața.
Printre cei care au ajuns într-un asemenea loc terifiant a fost și evreul de origine română Elie Wiesel, de la a cărui naștere se împlinesc azi 96 de ani. Povestea vieții lui este răscolitoare și merită să o prezint în semn de comemorare a tuturor victimelor holocaustului, cel mai mare genocid din toate timpurile. Totodată, vreau să-mi exprim compasiunea față de toți cei care, direct sau indirect, au fost victimele atrocităților armatei germane în cel de-al Doilea Război Mondial.
Elie Wiesel s-a născut la 30 septembrie 1928, în orașul Sighetu Marmației, județul Maramureș, într-o familie de evrei. Familia Shlomo și Sarah Wiesel avea patru copii, un băiat și trei fete. Îndeletnicirea lor de bază era comerțul. Dețineau în proprietate o băcănie din care își duceau existența.
Minoritatea evreiască se integrase relativ bine în Regatul României încă dinainte de Marea Unire de la 1918, o parte din membrii comunității luptând în armata română în Primul Război Mondial. La 9 decembrie 1919 Guvernul României, condus de generalul Constantin Coandă – tatăl marelui savant Henri Coandă –, a semnat cu Puterile Aliate „Tratatul privind minoritățile”. Cele mai importante prevederi din acest document au fost introduse în Constituția țării din 1923 și în Legea din 25 februarie 1924. Prin intermediul acestor reglementări li se acorda cetățenia română și drepturi egale tuturor locuitorilor din teritoriile fostului Imperiu Austro-Ungar intrate în componența României Mari. În perioada interbelică în orașul Sighetu Marmației comunitatea evreiască reprezenta aproximativ 38,6%.
Prin grija părinților săi copilul Elie învață, cu precădere, limbile ebraică și idiș, dar și româna, maghiara și germana. Primele două îl vor ajuta foarte mult la maturitate în studiile și cercetările pe care acesta le va efectua în domeniul religios. Fericirea copilăriei i-a fost curmată brusc de un document internațional, cunoscut sub denumirea de Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. Impus de Germania nazistă și Italia fascistă acest act obliga România să cedeze partea de nord a Transilvaniei către Ungaria lui Horthy. În partea de țară cedată ungurilor își ducea existența și familia Wiesel. La momentul cedării Ardealului de Nord Elie se afla la un gimnaziu din Oradea, de unde a fost exmatriculat în urma legilor antisemite, adoptate de statul maghiar în perioada 1938-1940. Actele normative respective impuneau o serie de restricții comunității evreiești și limitau interacțiunea dintre populația maghiară și cea evreiască.
La puțin timp după excluderea din învățământ, alături de membrii comunității evreiești din Sighetu Marmației, va fi deportat în lagărele criminale din Polonia. Familia lui va fi trimisă la Auschwitz-Birkenau, iar el, ca toți deținuții din aceste tabere ale morții, va deveni un simbol grafic. Pe timpul detenției identitatea sa a fost înlocuită cu numărul A-7713.
Drama lui Elie începe de la sosirea în lagăr, unde familia este despărțită forțat, ca urmare a unui program de selecție conținând anumite criterii. În urma acestei operațiuni preliminare femeile erau separate de bărbați, astfel că mama și surorile lui Elie au fost duse în alt sector. După un timp, va afla cumplita veste că mama și sora lui mai mică, Țipora, în vârstă de 7 ani, și-au găsit sfârșitul în camerele de gazare, fiind incinerate în crematoriile aflate în imediata apropiere.
Pe timpul detenției, alături de tatăl său, Elie va participa zilnic la munca forțată într-una din fabricile aparținând complexului de lagăre, gardienii nemți spunându-le, adesea, în mod ironic, că „Munca te face liber”. Această lozincă batjocoritoare „Arbeit macht frei” era inscripționată deasupra porților de intrare în lagărele de concentrare naziste și era primul mesaj pe care îl recepționau cei aduși aici. În realitate, deviza era zeflemitoare prin faptul că munca silnică din lagăre ducea nu la eliberare, ci la exterminare.
În momentul în care frontul din răsărit se deplasa tot mai aproape de lagărele de concentrare din Polonia, naziștii au decis să mute deținuții pe teritoriul Germaniei. Prin urmare, mii de prizonieri, înfometați și îmbrăcați sumar, au fost trimiși în așa-zisele „marșuri ale morții”. Prin această acțiune nemții au urmărit să împiedice armatele eliberatoare să captureze martori ai atrocităților, să-i exploateze în continuare prin muncă în beneficiul armatei lui Hitler și, eventual, să-i folosească pe evrei ca monede de schimb în negocierile cu Puterile Aliate. Deplasarea se desfășura într-un ritm infernal, iar cei care nu reușeau să țină pasul cu întreaga coloană erau împușcați. Din păcate, în urma unui astfel de marș tatăl lui Elie moare.
Supliciul avea să se încheie în ziua de 11 aprilie 1945. Atunci forțele armate americane reușesc să-i salveze pe supraviețuitorii lagărelor naziste. Printre ei se afla și Elie Wiesel. Era într-o stare de sănătate precară. Suferea de inaniție și era cufundat într-o depresie profundă.
După eliberare Elie se stabilește la Paris și, cu sprijinul comunității evreiești, reușește să se întrețină predând lecții de ebraică și dirijând corul unei sinagogi. Face studii de literatură, psihologie și filosofie în cadrul renumitei universități de la Sorbona și debutează în jurnalism devenind, după un timp, corespondent de presă la cea mai titrată publicație evreiască de pe teritoriul francez, „Yedioth Ahronoth”. Tot în capitala Franței se va reîntâlni cu surorile mai mari, care își duceau existența într-un orfelinat. După o perioadă petrecută în orașul luminilor Elie Weisel și una dintre surori se vor muta în Canada.
Greutățile prin care a trecut nu i-a nimicit spiritul, astfel că el devine unul dintre cei mai neosteniți martori ai persecuțiilor și asasinatelor comise împotriva evreilor de Puterile Axei în cel de-al Doilea Război Mondial. Experiențele traumatizante trăite de Elie în lagărele naziste au făcut obiectul unor lucrări și conferințe. În cadrul lor Elie a povestit și a descris cruzimile săvârșite de regimul lui Hitler. La fiecare ieșire în public a lansat îndemnuri pentru tinerele generații de a nu uita și de a nu repeta tragedia Holocaustului. A luptat permanent pentru păstrarea memoriei Holocaustului și pentru combaterea oricăror forme de violență și discriminare.
De-a lungul vieții sale a fost un adevărat mesager al umanității. În nenumărate ocazii s-a exprimat pentru protejarea minorităților și a grupurilor vulnerabile, pentru combaterea genocidului și a violenței etnice, pentru respectarea drepturilor civile și pentru promovarea comunicării interreligioase. Eforturile depuse de Elie au fost recunoscute și apreciate de Comitetul norvegian pentru acordarea „Premiului Nobel pentru Pace”, care în anul 1986 i-a acordat această înaltă distincție în semn de recunoaștere a contribuțiilor sale la dezvoltarea unor relații și dialoguri între popoare, la promovarea păcii, a drepturilor și libertăților omului.
Cu certitudine Elie Wiesel este un erou. Unii ar spune că este un erou român, alții că este un erou evreu sau american. Eu consider că este eroul tuturor celor care cred în spiritul generos și bun al oamenilor de pretutindeni, al celor care susțin iubirea și respectul între semeni, pacea între popoare, umanitatea și toleranța.
