Festivități de deschidere a noului an universitar. Numărul studenților a crescut semnificativ

Universitățile își deschid, astăzi, porțile pentru noul an universitar, iar cursurile încep de mâine. Bobocii, dar nu numai, au fost întâmpinați ca la carte, cu festivități de deschidere grandioase. Numărul studenților români a crescut semnificativ în acest an, la fel și al celor de peste hotare, care au ales să studieze la noi.

În noul an universitar, nemulțumirile studenților rămân aceleași, vor burse semnificative cu care să reușească să își acopere mare parte din cheltuieli, vor condiții de cazare decente și vor, de asemenea, sprijin financiar din partea Ministerului Educației.

Vor și programe care să îi ajute ca ulterior să-și găsească foarte repede un loc bine plătit pe piața muncii.

România are în continuare o problemă importantă cu abandonul universitar și asta încearcă autoritățile să regleze. Potrivit cifrelor, peste 50% dintre tinerii care intră la facultate renunță în primul an. Un motiv important este legat de alegerea greșită a domeniului. Spun rectorii că e nevoie de o orientare mult mai bună în carieră a viitorilor studenți, iar asta se poate întâmpla numai pe băncile liceului. Acolo trebuie consilieri școlari care să vină și să îndrume pe acești tineri ce facultate să aleagă.

În ceea ce privește datele Eurostat legate de numărul românilor care au studii superioare, să știți că cifrele nu sunt deloc îmbucurătoare, doar 17,4 dintre adulții cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani au studii superioare, puțin peste 60% au studii medii și aproape 22% nu au terminat nici măcar liceul.

Ca o comparație, în Irlanda și în Luxemburg, aproape jumătate din populație are o facultate absolvită.

Echipa TVR a participat la deschiderea anului universitar la Universitatea Politehnica din București.
Rectorul Universității a transmis că în următorii ani România are nevoie de 600.000 de ingineri, așadar e o poartă extrem de importantă pe piața muncii pentru viitorii absolvenți.

The post Festivități de deschidere a noului an universitar. Numărul studenților a crescut semnificativ appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *