Intervenţie a jandarmilor la Focşani, urs în oraş

Intervenţie a jandarmilor la Focşani, urs în oraş

Jandarmii intervin, marţi seară, pentru îndepărtarea unui urs a cărui prezenţă a fost semnalată în municipiul Focşani. ISU Vrancea a emis mesaj RO-Alert pentru comuna Goleşti, învecinată cu un cartier din Focşani.

Din primele informaţii furnizate de Jandarmeria Vrancea, un echipaj de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil Focşani intervine în zona Avicola de la periferia municipiului Focşani, unde a fost semnalată prezenţa unui urs. Jandarmii intervin în vederea îndepărtării animalului din zonă.

De asemenea, au fost anunţate autorităţile locale. Tot marţi seară a fost semnalată prezenţa unui urs, probabil acelaşi, în localitatea Goleşti, care se învecinează cu cartierul Blocuri Sud, din Focşani, conform News.ro.

”ISU Vrancea a emis un mesaj prin RO-Alert pentru avertizarea populaţiei despre prezenţa unui urs pe străzile din comuna Goleşti.

De asemenea, la faţa locului a fost trimis un echipaj SMURD pentru a asigura primul ajutor în caz de nevoie”, a transmis ISU Vrancea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *