Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu omologul bulgar, Atanas Zapryanov, care este prezent la Bucureşti în contextul Reuniunii miniştrilor apărării din statele B9, coprezidată de România şi Polonia.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres de MApN, ministrul român a transmis condoleanţe omologului bulgar pentru cei doi piloţi care şi-au pierdut viaţa în tragedia aviatică de la Graf Ignatievo.
Agenda întâlnirii bilaterale s-a concentrat pe subiecte referitoare la consolidarea posturii de descurajare şi apărare de pe Flancul Estic al NATO şi, în mod special, în zona Mării Negre.
Cei doi oficiali au discutat despre proiectele demarate de România şi Bulgaria, în context aliat, în domeniul mobilităţii militare şi transportului de combustibili în sistem integrat, precum şi despre iniţiativa României, Bulgariei şi Turciei prin care a fost înfiinţat Grupul operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră / MCM BLACK SEA, informează MApN.
„Aş vrea să salut reuşita proiectului MCM BLACK SEA. Peste doar câteva zile vom avea a doua activare a grupării, după succesul pe care l-a avut prima activare, în luna iulie. Este foarte important să privim acest proiect comun ca pe o realizare a cooperării între aliaţii NATO de la Marea Neagră, proiect deschis tuturor statelor membre”, a afirmat ministrul Tîlvăr, citat în comunicat.
De asemenea, a fost evocată importanţa continuării eforturilor bilaterale în vederea implementării proiectelor comune în cadru aliat.
„Am semnat, alături de Bulgaria şi Grecia, două Scrisori de intenţie foarte importante, una în octombrie 2023, privind extinderea lanţului de combustibili NATO către Europa de Sud-Est, iar cea de a doua în luna iulie anul acesta, în marja Summitului NATO de la Washington, privind armonizarea unui coridor de mobilitate militară, care să sprijine mişcarea facilă a trupelor şi capabilităţilor şi să asigure sprijinul logistic necesar”, a subliniat ministrul român al Apărării.
În context, a fost amintită importanţa înfiinţării Comandamentului Regional de componentă de Operaţii Speciale (HQ R-SOCC), creat în vederea consolidării cooperării în cadrul aliat şi în beneficiul securităţii regiunii Mării Negre, precizează MApN.
În cadrul întrevederii, conform sursei citate, a fost apreciat nivelul foarte bun al relaţiilor de colaborare dintre cele două state, înregistrându-se progrese majore în domeniile de interes comun şi în activităţile desfăşurate în ultimii ani, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul constant oferit Ucrainei, atât în plan bilateral, cât şi în context aliat.