Multe școli nu au autorizații ISU la început de an

Noul an scolar începe cu aceleași vechi probleme. Mii de școli încă nu au autorizații de funcționare fie la incendii, fie sanitare sau de asigurare a pazei și protecției. Cu sau fără ele, își vor primi elevii în bănci. Autoritățile dau vina pe procesul birocratic greoi.

Școala din comuna Cordun, județul Neamț, construită în anii 60, a fost modernizată și arată acum mai bine decât una nouă. Sălile de clasă au fost renovate, au parchet și instalații electrice noi. Însă, nu toate corespund standardelor de protecție la incendii. Astfel, școala nu are autorizație de la ISU.

Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun, Neamț:Am omis la momentul respectiv, întrucât am considerat că nu intervenim în structura de rezistență, în funcționalul clădirii”. 

În județul Neamț, 18 unități de învățământ nu au primit avizul ISU.

Col. Adrian Constantin, șeful Inspecției de Prevenire ISU Neamț: “Impedimentul îl reprezintă noile proceduri demarate de autoritățile locale și care țin de alocarea fondurilor, de contractarea specialiștilor proiectanți pentru realiarea lor. Sunt situații în care sunt probleme strict pe documentație, în alte situații pe aspecte care țin, de exemplu, de gabaritul căilor de evacuare”.

Și în Caraș-Severin, aproape 30 de școli, licee și grădinițe au raportat probleme înainte de începerea anului școlar. Opt unități de învățământ din mediul rural nu au autorizație sanitară.

Daniel Botgros, purtător de cuvânt al DSP Caraș-Severin: “În principal, deficiențele pentru care nu s-a eliberat autorizație sanitară de funcționare sunt legate de alimentare cu apă. În acest moment, nu există la nivelul niciunei unități de învățământ din județ așa numita toaletă în curte”.

Lucian Miclău, inspector general ISJ Caraș-Severin: „Avem anumite probleme legate și de relocări ale unor unități de învățământ. Știu că există lucrări pe PNRR sau pe alte tipuri de proiecte europene sau guvernamentale de investiții în școli. Există soluții pentru relocarea acestor elevi”.

De anul acesta, potrivit noului regulament de organizare și funcționare a școlilor, fiecare unitate de învățământ este obligată să publice autorizația de securitate la incendiu și autorizația sanitară de funcționare. Multe nu au toate avizele necesare.

The post Multe școli nu au autorizații ISU la început de an appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *