Opt copii din Fâşia Gaza au fost aduși în România cu o aeronavă MApN pentru a fi trataţi în spitale

Opt copii din Fașia Gaza, afectați de conflict, vor primi tratament medical în România. Alături de 24 de aparținători ai lor, au scăpat din infernul pe care l-au trăit în ultimele luni în Fâșia Gaza.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că au ajuns cu bine în România, unde vor beneficia de tratament medical și de o viață normală.

„Copiii şi populaţia civilă din zona de conflict au nevoie de solidaritate şi empatie pentru a depăşi dramele provocate de război. Încă din primele zile ale conflictului, România a oferit sprijin populaţiei civile, iar astăzi primii copii din Fâşia Gaza care vor primi îngrijiri medicale în spitalele din România au ajuns la Bucureşti. Eforturile noastre de sprijin sunt dublate de demersuri diplomatice pentru restabilirea securităţii, încheierea unui acord de încetare a focului şi eliberarea tuturor ostaticilor”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat al Guvernului.

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu: Intenţia noastră este să preluăm copii din Gaza, trataţi în Egipt

Autorităţile române intenţionează să preia copii din Gaza, care sunt, în prezent, sub tratamente medicale în Egipt, a declarant ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

Transportul s-a realizat cu un avion al Ministerului Apărării Naționale, la bordul căruia s-au aflat o echipă medicală formată din 2 medici și 2 asistenți din cadrul UPU-SMURD al Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca, 1 medic și 2 asistenți militari din cadrul MApN.

Ajunși în țară, pacienții au fost transportați la unități medicale de specialitate pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun.

Aparținătorii sunt preluați de Direcția de Asistență Socială a Municipiului București.

Sprijinul acordat de România vine în baza solicitării de asistență internațională formulată de Organizația Mondială a Sănătății, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Copiii din Gaza, expuși riscului poliomielitei. OMS trimite 1 milion de vaccinuri

Trimitem 1 milion de vaccinuri împotriva poliomielitei în Gaza. Mulți oameni vor muri din cauza unor boli care ar putea fi prevenite, spune directorul general al OMS, citat de The Guardian.

The post Opt copii din Fâşia Gaza au fost aduși în România cu o aeronavă MApN pentru a fi trataţi în spitale appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *