Elevii români au obţinut trei medalii de argint şi una de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică, desfăşurată în perioada 20 – 26 septembrie, la Ohrid, în Macedonia de Nord.
”Echipa României se întoarce de la ediţia din acest an a Olimpiadei Balcanice de Informatică, desfăşurată în perioada 20 – 26 septembrie la Ohrid, Macedonia de Nord, cu premii importante. Lotul naţional a obţinut medalii prin toţi reprezentanţii, ajungând pe podiumul competiţiei, care a presupus participarea a 65 de elevi din 15 ţări”, informează, miercuri, Ministerul Educaţiei.
Cele trei medalii de argint au fost obţinute de: Andrei Boacă – Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi, Rareş-Andrei Neculau – Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi şi de Alexandru Gheorghieş – Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi. Totodată, Cristian Luchian de la Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ a câştigat medalie de bronz.
Echipa României a fost însoţită în Macedonia de prof. Adrian Panaete de la Colegiul Naţional „A.T.Laurian” Botoşani, vicepreşedinte al Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică şi membru al Comitetului Internaţional al Olimpiadei Balcanice de Informatică, şi de Liviu-Mihai Silion, student la Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca, membru SEPI.
The post Patru medalii obţinute de elevii români la Olimpiada Balcanică de Informatică appeared first on tvrinfo.ro.