Ploile vor mătura întreaga țară: avertizări de furtună și ninsori, în unele zone

ANM a emis primele coduri de furtună şi ploi abundente, valabile până luni seara, şi spune că alertele vor fi actualizate, fiind posibil chiar şi cod roşu, pentru intervale mai scurte de timp.

La această oră, avem un prim cod galben, valabil de sâmbătă de la ora 18, până duminică la 10 dimineaţa, în vestul ţării.

„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50…60 km/h.

Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, precizează ANM. Urmează, apoi, alt cod galben de duminică de la ora ora 10 până luni, la ora 22.

„În intervalul menționat, aversele se vor extinde în toată țara, dinspre vest către est. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și local de peste 50 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h. În Moldova și estul Munteniei temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h”.

ANM subliniază că vremea se va răci accentuat în toată țara. La munte, la altitudini în general de peste 1.700 m și cu precădere în Carpații Orientali, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Avem şi cod portocaliu de ploi torențiale și abundente, valabil deocamdată de duminică de la 10 până luni la ora 12.

„În intervalul menționat, în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei precum și în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *