Primăria Romei vrea limitarea numărului de turişti la Fontana di Trevi. Accesul ar putea costa 2 euro, cu rezervare

Taxa de intrare la Veneția a deschis cutia Pandorei în Italia. Măsura a dat idei și altor administrații locale, astfel că, la Roma, Municipalitatea vrea să introducă de anul viitor o taxă simbolică pentru cine vrea să vadă Fontana di Trevi, iar accesul să se facă pe bază de rezervare: 2 euro pentru 30 de minute. Dacă propunerea i s-a părut justificată ministrului Turismului, nu la fel de încântați sunt turiștii. Detalii de la Alberta Forgiarini.

Roma a înregistrat un record anul trecut, cu 50 de milioane de turiști veniți să se bucure de orașul etern. Totuși, capitala Italiei este sufocată de numărul mare de prezențe, iar administrația locală are în plan să fluidizeze accesul la faimoasa Fontana di Trevi.

Momentan, propunerea este ca accesul să se facă pe bază de rezervare, pe anumite intervale orare, iar turistul să plătească o taxă simbolică, de 2 euro. Astfel ar intra în perimetrul monumentului cu un cod QR, valabil pentru 30 de minute. Banii ar fi folosiți pentru a-i plăti pe stewarzii angajați să verifice biletele.

Un hotel din Verona, transformat într-un adevărat muzeu al artei stradale

Când spui vacanță, spui locuri inedite și experiențe unice. Cei mai mulți turiști nu mai caută destinații sau cazări clasice, ci preferă să descopere idei noi și să experimenteze ceva diferit. Fiecare țară încearcă să își promoveze cultura, iar italienii sunt printre primii când vine vorba de design. Așa că s-au gândit să transforme un hotel din Verona într-un soi de templu al artei urbane, singurul din Europa dedicat în totalitate artei stradale.

Alberta Forgiarini, corespondent TVR în Italia: În acest moment, nu se cunoaște numărul turiștilor care vin zilnic să vadă Fontana di Trevi, dar se estimează că, în fiecare oră, trec pe acolo aproximativ 10 mii de persoane. Primăria vrea ca turiștii să se bucure pe deplin de experiență și să poată să își facă un selfie dintr-un unghi bun, fără că aglomerația să le strice instantaneul atunci când aruncă un ban în fântână.

Propunerea i-a luat prin surprindere pe turiști, unii dintre ei fiind chiar revoltați.

O, Doamne! Cred că toată lumea ar trebui să se poată bucură de fântână și nu să plătească, dar e nevoie de fonduri pentru întreţinere și asta e important.

Da, e pentru public, nu? Publicul ar trebui să poată să o vădă, nu ar trebui să plătească, pentru a o face privată sau pentru elite.

E imposibil așa ceva! Vine prea multă lume, nimeni nu ar fi de acord cu asta. Mai degrabă s-ar face revoluție din cauza asta.

E o prostie. Stau aici și pot să o văd. Se aruncă mulți bani în fiecare an în apă și câștigă milioane de acolo, așa că nu văd necesitatea.

Anul trecut, Roma a introdus și la Pantheon un bilet de intrare, de 5 euro.

Capitala Italiei se pregătește pentru Jubileul din 2025, un an al iertării păcatelor, când la Roma sunt așteptați peste 30 de milioane de pelerini catolici din întreaga lume. Administrația locală caută astfel soluții pentru a face față numărului mare de turiști.

REPORTAJ EXCLUSIV Sate de munte, situate în zone superbe din nordul Italiei, caută locuitori!

Vino să trăiești și să lucrezi în natură! Este sloganul prin care mai multe sate de munte din nordul Italiei caută noi locuitori. Nu oferă case la 1 euro, însă garantează un stil de viață sănătos, un trai în mijlocul naturii și susținere permanentă din partea comunității. Campania a atras câteva sute de persoane, cele mai multe, sătule de haosul orașelor.

The post Primăria Romei vrea limitarea numărului de turişti la Fontana di Trevi. Accesul ar putea costa 2 euro, cu rezervare appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *