Pronunţarea pedepsei în cazul Donald Trump – Stormy Daniels a fost amânată pentru 26 noiembrie, după alegerile prezidenţiale din SUA

Un judecător din New York a amânat vineri pentru 26 noiembrie, după alegerile prezidenţiale din SUA, pronunţarea sentinţei în dosarul plăţilor ascunse făcute de Donald Trump către o vedetă porno, potrivit unui document al instanţei, relatează AFP.

Decizia survine ca o victorie uriaşă pentru fostul preşedinte american, care doreşte să revină la Casa Albă.

„Aceasta nu este o decizie pe care Curtea o ia cu uşurinţă, dar este decizia care, în ochii Curţii, serveşte cel mai bine interesele justiţiei”, a scris judecătorul Juan Merchan, sesizat de numeroase recursuri ale apărării lui Donald Trump şi care a amânat deja anunţarea sentinţei din 11 iulie pentru 18 septembrie.

SUA: Procurorul special cere restabilirea procedurii împotriva lui Trump pentru păstrarea ilegală de documente

Procurorul special Jack Smith a cerut luni unei curţi de apel federale americane să revoce decizia unei judecătoare de primă instanţă anulând acuzaţiile împotriva fostului preşedinte Donald Trump pentru păstrarea ilegală de documente clasificate după ce a părăsit Casa Albă, notează AFP

Pe 30 mai, doisprezece juraţi l-au declarat în unanimitate pe Donald Trump vinovat de 34 de infracţiuni de falsificare a unor documente contabile pentru a ascunde plata a 130.000 de dolari către starul de filme porno Stormy Daniels chiar la sfârşitul campaniei prezidenţiale din 2016.

Această plată, a cărei disimulare a fost considerată ilegală, avea scopul de a-i cumpăra tăcerea despre o relaţie sexuală pe care ea susţine că a avut-o cu Donald Trump – şi pe care acesta din urmă o neagă – în 2006, când era deja căsătorit cu soţia sa Melania.

Infracţiunea de fals în acte contabile poate fi pedepsită teoretic cu până la patru ani de închisoare, însă judecătorul poate alege o alternativă precum pedeapsa cu suspendare cu probaţiune sau chiar muncă în folosul comunităţii.

Acesta este primul caz din istoria Statelor Unite când un fost preşedinte este condamnat pentru o faptă cu caracter penal. Preluare Agerpres

Trump pledează din nou nevinovat în dosarul legat de alegerile din 2020

Donald Trump va pleda din nou nevinovat în procesul federal pentru încercări ilegale de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020.

Trump salută amânarea anunţării sentinţei şi consideră că dosarul ”ar trebui clasat”

Donald Trump a salutat vineri amânarea până după alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie a anunţării sentinţei sale la New York, dând asigurări că de acum ar trebui să beneficieze de o clasare a dosarului, relatează AFP.

„Dosarul ar trebui închis”, a spus candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA pe platforma sa Truth Social, susţinând că „nu a făcut nimic rău”.

The post Pronunţarea pedepsei în cazul Donald Trump – Stormy Daniels a fost amânată pentru 26 noiembrie, după alegerile prezidenţiale din SUA appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *