Reţelele de socializare, influenţă tot mai mare în prezidenţialele din SUA

Kamala Harris și Donald Trump

A început numărătoarea inversă până la prima dezbatere electorală dintre Kamala Harris, candidata democraţilor, şi rivalul şi republican, Donald Trump. Duelul televizat va avea loc pe 10 septembrie. Rezultatul alegerilor din acest an va fi influenţat masiv de electoratul prezent pe platformele sociale. Aşa că pentru candidaţi va conta şi intensitatea postărilor de pe reţele online, mai ales în privinţa electoratului tânăr şi activ.

Reţelele de socializare au o influenţă tot mai mare în prezidenţialele din 5 noiembrie, din Statele Unite. Tinerii şi alegatorii de vârstă medie, cu o viaţă profesională activă, preferă să îşi ia informaţiile de pe reţelele de socializare.

Din aceste categorii sunt puţini cei care stau să urmărească tot duelul televizat. Ei se uită la fragmentele postate pe social media şi văd, în total, în jur de un minut, dintr-o dezbatere de o oră şi jumătate sau două.

Brandon Boatwright, profesor de comunicare la Universitatea Clemson, SUA: Mai ales alegătorii mai în vârstă acordă atenţie dezbaterilor. Tinerii nu au tendinţa de a le urmări. Ei preferă să vadă ideile principale pe reţelele de socializare.

În opinia specialiştilor în comunicare, ciclul electoral american 2024 e unic până acum, tocmai în contextul influenţei platformelor de socializare. Dar pericolul propagării de informaţii false e extrem de mare.

Brandon Boatwright, profesor de comunicare la Universitatea Clemson, SUA: Oricine poate răspândi informaţii, fie că sunt adevărate sau nu. Iar acea informaţie se poate rostogoli automat, în funcţie de distribuiri şi de cine o postează.

Confruntarea Kamala Harris-Donald Trump are loc pe 10 septembrie şi va fi găzduită de canalul ABC. Ca şi în cazul dezastruoasei dezbateri Biden-Trump, microfonul unui candidat va fi tâiat în timp ce rivalul său răspunde.

Echipa de campanie a Kamalei Harris a anunţat că acceptă această regulă. Deţi, iniţial, o respinsese.

The post Reţelele de socializare, influenţă tot mai mare în prezidenţialele din SUA appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *