Traficul din Capitală, de coşmar şi pentru oficiali. Primarul general s-a plâns la Guvern de haosul din urbanism

Poblemele Capitalei nu pot fi rezolvate doar de Primărie. Traficul infernal în care zilnic ne pierdem ore și haosul din urbanism sunt prioritare, pentru că afectează pe toată lumea. Marcel Ciolacu a mers azi la Primăria Capitalei și a discutat cu Nicușor Dan despre posibile soluții. Au făcut promisiuni la final, dar specialiștii în mobilitate urbană o văd ca pe o întâlnire cu miză electorală, până nu văd rezultate concrete.

E clar că aglomerația din Capitală a devenit sufocantă pentru toată lumea. Și se accentuează în fiecare an, dar soluții, dacă au existat, au rămas pe hârtie și în vorbe.

Primarul general și premierul au vorbit astăzi despre trafic și haosul din urbanism, considerate teme care trebuie rezolvate urgent.

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei: În primul rând, ilegalitatea în urbanism și construcții și ineficacitatea, de ani de zile, a unor instituții care sunt în subordinea primului ministru: Inspectoratul de Stat în Construcții și Prefectul.

Trafic exasperant în Capitală. Nicuşor Dan îl invită pe Marcel Ciolacu la unul din zecile de ”mari şantiere ilegale”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, îl invită pe premierul Marcel Ciolacu la unul din „zecile de mari şantiere ilegale” din Bucureşti.

Marcel Ciolacu, premierul României: Să vedem cu Ministrul Fondurilor Europene ce se poate direcționa și ce proiecte se pot depune rapid pe mobilitate urbană, pe tot ceea ce înseamnă verde.

Irina Zamfirescu, specialist în mobilitate urbană: Sigur, să dăm crezare că a fost o întâlnire autentică și că se vor întâmpla lucruri, dar avem o întreagă istorie de discuții care nu au produs consecințe în niște auspicii politice mult mai bune decât acum.

Controversele marelui șantier al planşeului Unirii din Capitală. Specialiştii recomandă restricții de circulație

Consolidarea planşeului Unirii din centrul Capitalei mai are de aşteptat. Autorităţile locale nu se pun de acord asupra urgenţei lucrărilor. Primăria Sectorului 4 susţine că structura a ajuns într-o stare de degradare avansată și trebuie renovată cât mai repede, pentru a evita un dezastru. Edilul Capitalei anunţă însă că va da autorizaţie numai după ce va primi expertiza completă. Între timp, specialiştii recomandă restricții de circulație în zonă.

Dragoş Porojnicu, jurnalist TVR: Potrivit celui mai recent studiu realizat de un producător de sisteme GPS, anul trecut, Bucureștiul era pe locul 8 în topul celor mai aglomerate orașe din lume, iar în Europa pe locul 4. Cercetarea mai arată că bucureștenii au pierdut în trafic 150 de ore în plus din cauza aglomerației, viteza medie de deplasare la o oră de vârf fiind de circa 17 km/oră.

Specialiștii în mobilitate urbană spun că fluidazarea traficului poate începe cu benzile unice pentru transportul public și cu cele pentru transportul alternativ.

Marile orașe sunt tot mai aglomerate, iar traficul a devenit un coșmar, odată cu redeschiderea școlilor

La Timișoara, cele mai mari artere și zonele în care sunt unități de învățământ sunt sufocate de mașini.

The post Traficul din Capitală, de coşmar şi pentru oficiali. Primarul general s-a plâns la Guvern de haosul din urbanism appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *