Aflat în Ucraina, premierul slovac, Robert Fico, a reafirmat că nu sprijină aderarea acestei țări la NATO și că este în favoarea intrării ei în UE

Premierul slovac, Robert Fico, a reafirmat, luni, la întâlnirea cu omologul ucrainean Denis Şmîhal, în regiunea ucraineană Transcarpatia, că nu sprijină aderarea Ucrainei la NATO, exprimându-se, pe de altă parte, în favoarea intrării ţării în Uniunea Europeană, informează EFE.

Vorbesc deschis, atitudinea noastră faţă de problema aderării la NATO este rece, dar în ceea ce priveşte UE, vă sprijinim 100%. Apartenenţa dumneavoastră (la UE) este importantă şi valoroasă pentru noi„, a declarat premierul Fico în prezenţa omologul său ucrainean.

În ajunul acestei vizite în regiunea din estul Ucrainei care se învecinează cu Slovacia şi găzduieşte cea mai mare parte a minorităţii slovace din Ucraina, premierul Fico s-a angajat să facă tot posibilul în timpul mandatului său pentru a se opune intrării Ucrainei în NATO.

După ce a câştigat alegerile în toamna anului trecut, premierul Robert Fico a încetat să mai trimită ajutoare militare Ucrainei, aşa cum făcuse anterior guvernul slovac, şi a susţinut în repetate rânduri încheierea războiului cât mai curând posibil şi reluarea relaţiilor diplomatice şi comerciale cu Rusia.

„Fico, în Rusia!” Mii de slovaci au protestat față de măsurile luate de Guvern

Măsurile luate de guvernul premierului slovac Robert Fico în justiție și cultură au stârnit nemulțumirea a mii de protestatari, care s-au adunat ieri la Bratislava, la apelul opoziției.

La întâlnirea de luni cu omologul ucrainean, premierul Fico a mai declarat că Slovacia nu este una dintre ţările care doresc să încetinească intrarea Ucrainei în UE.”O mare parte din asta depinde de voi, de reformele voastre. Dar noi nu vom pune niciun obstacol în calea voastră,” a spus el.

Şmîhal şi Fico s-au întâlnit luni pentru a intensifica cooperarea bilaterală în mai multe domenii, printre care se remarcă importurile de energie electrică de către Ucraina.

Pentru a compensa deficitul cauzat de bombardamentele repetate ale Rusiei asupra centralelor sale electrice, Ucraina importă în mod regulat energie electrică din ţările UE vecine, care s-au angajat să crească această capacitate înainte de venirea iernii.

Premierul Fico s-a deplasat în regiunea Transcarpatia însoţit de o delegaţie guvernamentală din care a făcut parte şi ministrul de Externe Juraj Blanar, care s-a întâlnit luni cu omologul său ucrainean, Andrii Sîbiga. Preluare Agerpres

The post Aflat în Ucraina, premierul slovac, Robert Fico, a reafirmat că nu sprijină aderarea acestei țări la NATO și că este în favoarea intrării ei în UE appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *