Cei trei frați dispăruţi în Hunedoara, două fete și un băiat, sunt daţi în urmărire naţională și în consemn la frontieră. Poliția ia în calcul ipoteza unei răpiri

Nici urmă de cei trei fraţi din Hunedoara dispăruți încă de luni seară. Deși Poliția îi caută de mai bine de 48 de ore, până acum copiii sunt de negăsit. Autorităţile au mobilizat zeci de jadarmi, poliţişti şi câini de urmă, pentru a-i căuta pe cei trei minori cu vârste de 7, 9 și 11 ani. Polițiștii, care iau în calcul și ipoteza unei răpiri, au intrat şi în posesia unui videoclip în care micuții îşi anunţă mama că nu vor să se mai întoarcă şi preferă să stea cu tatăl lor. De altfel, bărbatul a fost cel care a reclamat luni seară dispariţia minorilor, care acum sunt daţi în urmărire naţională.

Alerta s-a declanșat luni, seară după ce Adrian Marțian, fostul patron al clubului de fotbal UTA Arad și tatăl copiilor, a sesizat telefonic autoritățile în legătură cu dispariția minorilor din casa unde locuiau cu o bonă.

Între timp, anchetatorii au intrat în posesia unei filmări în care copiii de 7, 9 și 11 ani spun că nu vor să se întoarcă la mama lor și vor să locuiască cu tatăl. Anchetatorii au început imediat căutările.

Cms. Bogdan Niţu, IPJ Hunedoara: Încă de la data semnalării dispariției, cei trei minori au fost dați în urmărire națională și în consemn la frontieră, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Copiii se află în custodia mamei, dar, de la începutul lunii august, locuiau cu o bonă, în apropierea satului Sântandrei, din județul Hunedoara.

Din primele informații, ar fi plecat de acasă după o ceartă cu mama lor.

Tatăl avea un ordin de restricție și nu avea voie să se apropie la mai mult de 150 de metri de ei, dar, în ciuda acestui fapt, se mutase într-o rulotă din apropiere.

Direcția pentru Protecția Copilului a atacat în instanță custodia deținută de mamă, dar procesul este în derulare.

Inspectorii sociali au încercat în mai multe rânduri să reglementeze situația, dar s-au lovit de refuzul categoric al copiilor.

Geanina Ianc, director, DGASPC Hunedoara: Reprezentanții Direcției s-au deplasat, au constatat că cei trei minori se află la domiciliul unei persoane care nu avea calitatea de reprezentant legal. Minorii au refuzat categoric plecarea de la acel domiciliu. Reprezentanții Direcției au solicitat Tribunalului Hunedoara ordonanță președințială, deoarece plasamentul în regim de urgență prin dispoziția directorului nu a fost pus în aplicare.

Emanuel Jilinschi, corespondent TVR: Specialiștii DGASPC Deva au reușit să îi înscrie pe copii la o școală din Simeria, însă aceștia nu au mers nicio zi la școală, pentru că au refuzat să se intalneacă cu învățătorii și cu noii lor colegi.

Cei care pot oferi informații legate de cei trei copii dispăruți sunt rugați să sune la 112 sau să meargă la cel mai apropiat post de poliție.

Atenție, la numărul 119 puteți semnala cazuri de violență, abuz, exploatare și neglijare a copiilor. Iar numărul Telverde 0800 500 333 este destinat victimelor violenţei domestice.

The post Cei trei frați dispăruţi în Hunedoara, două fete și un băiat, sunt daţi în urmărire naţională și în consemn la frontieră. Poliția ia în calcul ipoteza unei răpiri appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *