Climatologul Roxana Bojariu explică fenomenul DANA

Climatologul Roxana Bojariu explică fenomenul DANA

Dezastrul din estul Spaniei a fost provocat de fenomenul DANA. Practic, o masă de aer extrem de rece, cu temperaturi negative, aflata la altitudine medie, ajunge deasupra unei mase de aer mult mai cald decât în mod obişnuit.

Iar ciocnirea dintre acestea poate avea efecte extrem de violente. De exemplu, în zona Valenciei, în doar 8 ore au fost înregistrate precipitaţii de aproape 500 de litri pe metrul pătrat, cât pentru un an.

Hidrologii susţin însă că multe vieţi puteau fi salvate dacă avertismentele ajungeau la timp la cei aflaţi în pericol.

De altfel, a fost emis cod roşu de fenomene meteo extrem de periculoase pentru Provincia Castellon din Spania. Iar locuitorii au primit recomandarea să rămână în case, în punctele cele mai înalte ale acestora sau să se refugieze în zone sigure. Autorităţile vor să prevină un dezastru similar celui provocat de precipitaţiile imense de zilele trecute, când în doar 8 ore s-au strâns cantităţi de apă cât pentru un an, conform TVRInfo.

„Bogdan Antonescu, cercetător fizica atmosferei. Marea Mediterană este foarte caldă și devine un rezervor de energie pentru furtuni severe în contextul schimbărilor climatice.”

Fenomenul care a declanşat prăpădul se numeşte ştiinţific DANA, depresiune izolată la mare altitudine. Popular, este cunoscut ca picătură rece. Este un eveniment meteorologic întâlnit în special toamna şi primăvara, dar nu la aceasta intensitate, după cum a explicat climatologul Roxana Bojariu pentru Ştirile TVR.

Hidrologii susţin că multe vieţi omeneşti puteau fi salvate dacă oamenii primeau avertismentele la timp. Şi în 1973 Spania a fost lovită de inundaţii similare. Atunci, cel puţin 150 de persoane au murit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *