Colegiul elector, esenţial în alegerile din SUA. Se anunță o luptă foarte strânsă între Kamala Harris și Donald Trump, potrivit sondajelor

În mai puțin de o lună americanii își aleg președintele. După cum arată sondajele, se anunță o luptă foarte strânsă, în care fiecare vot va conta pentru viitorul șef de la Casa Albă. Ambii candidați se concentrează în special pe cele 7 state, așa-numite câmpuri de bătălie, pentru că votul de acolo va fi decisiv. În sondajele de opinie, diferența între Kamala Harris și Donald Trump este în marja de eroare.

În Statele Unite, opțiunea pentru un candidat sau altul este transferată de votanți electorilor.

Dr. Nathaniel Birkhead, politolog, Universitatea din Kansas: Electorii sunt relativ necunoscuţi, sunt funcţionari publici, sunt aleşi, sunt electori pentru fiecare stat, dar ca să ştii cu certitudine cine sunt electorii din statul tău trebuie să îi cauţi pe internet, pentru că numele lor nu este o informaţie de interes pentru oamenii obişnuiţi.

Trump exclude să candideze din nou în 2028 dacă va fi învins în noiembrie

Donald Trump a exclus într-un interviu difuzat duminică să candideze la prezidenţialele americane din 2028 în cazul înfrângerii la alegerile din noiembrie, scrie AFP.

Sondajele de luna aceasta arată că, în Carolina de Nord, Donald Trump conduce cu 1,4 procente. Este irelevantă cifra care se află în marja de eroare, iar situația este similară în cele 7 state câmpuri de bătălie, unde balanța înclină ori spre Kamala Harris ori spre Donald Trump, dar cu o diferență foarte mică.

Donald Trump, care a câștigat în 2016 și cu ajutorul statului Wisconsin, care are 10 electori, crede că, dacă va câștiga acest stat din nou, va câștiga Casa Albă.

Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă: Vă cer doar atât. Nu vrem banii voştri. Ţineţi-vă banii. Doar mergeţi la vot! Implicaţi-vă!

Alegeri în SUA. Kamala Harris conduce în lupta pentru președinție cu un singur procent

Cursa pentru președinția Statelor Unite Americii este extrem de strânsă. Unele sondaje de opinie arată că diferența dintre cei doi este de doar un procent. În toate, însă, Kamala Harris conduce. Dar lupta este departe de a se fi încheiat.

Uraganul, temă de campanie

Pentru tabăra democrată, uraganul care a afectat statul Carolina de Nord devine o temă de campanie. Kamala Harris a fost acolo pentru a evalua pagubele provocate de furtuna Helene, dar a fost cu un pas în urma lui Trump.

Întrebată la o emisiune TV cum are de gând să redreseze economia americană, ținând cont că experții spun că planul său ar genera o creștere a deficitului federal de 3 trilioane de dolari, Kamala Harris a spus: Planul meu se referă la investiţiile în afacerile mici, pentru că asta înseamnă să investeşti în clasa de mijloc şi astfel consolidezi economia. Afacerile mici sunt coloana economiei americane.

Realizator: Dar, mă iertaţi, d-na vicepreşedinte, întrebarea era de unde o să luaţi banii?

Kamala Harris: Ei bine, o să mă asigur că cei mai bogaţi dintre noi, care îşi permit, vor plăti partea lor prin taxe.

Între timp, echipa de campanie a vicepreședintei a hotărât că e cazul să crească nivelul de agresivitate față de candidatul republican, așa că a pregătit un videoclip, devenit deja viral, menit să le reamintească americanilor că Donald Trump este acuzat și condamnat pentru mai multe infracțiuni.

Detalii inedite despre dezbaterea electorală la care au participat Kamala Harris și Donald Trump

Aseară, la postul american de televiziune ABC, a avut loc singura dezbatere televizată programată până acum între candidații desemnați în cadrul Convențiilor Naționale ale celor două Partide – democrat și republican.

The post Colegiul elector, esenţial în alegerile din SUA. Se anunță o luptă foarte strânsă între Kamala Harris și Donald Trump, potrivit sondajelor appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *