Chiar dacă preţul este plafonat deocamdată pentru consumatori, aceste costuri împovărează bugetul şi ar putea fi resimţite mai târziu şi de românii obişnuiţi, atunci când plafonarea va expira.
România, Bulgaria și Grecia au cerut Comisiei Europene să ia măsuri pentru ca energia ieftină din Occident să ajungă și în Est, iar țările din regiunea noastră să nu mai suporte singure factura războiului din Ucraina.
Prețurile la energia electrică din această vară, pe piețele angro, au fost mai mult decât duble în Estul Europei față de țările din Vest.
Spre exemplu, pe 11 iulie, prețul energiei electrice în România era de 190 de euro/Mwh, în Ungaria vecină – 264 de euro, iar în Austria – doar 75 de euro. În Germania – 91, iar în Franța – 78.
Aceste prețuri se vor reflecta în facturile românilor, chiar dacă nu imediat.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă: Până la 31 martie 2025 nu ar trebui să existe această afectare la nivelul consumatorului. Ea va afecta bugetul de stat care, într-un fel, se întoarce în buzunarul consumatorului. În același timp, am văzut prețuri crescute cu 20-25%.
Autorităţile susțin că știu care sunt cauzele pentru care preţurile sunt mai mari în est decât în vest, conform TVRInfo.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: La Est de Austria prețurile cresc foarte mult De ce? Pentru că Austria și Slovacia, în mod repetat, nu și-au îndeplinit angajamentele de interconectare cu țările vecine.
O altă cauză este războiul din Ucraina. Republica Moldova și Ucraina importă masiv energie de la țările din estul Europei.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă: Având în vedere că Europa și-a propus să ajute Ucraina și Moldova, nu cred că trebuie să pice acest ajutor strict pe doar o parte din aceste țări, pe vecinii Ucrainei.
România, Bulgaria și Grecia caută soluții la Comisia Europeană. Executivul European ar putea acorda compensații financiare acestor state și ar putea pune presiune pe Austria și Slovacia să își interconecteze rețelele electrice. Pe de altă parte, Comisia Europeană a cerut României să elimine restricţiile legate de stabilirea preţurilor şi de exportul de energie electrică şi gaze.