Hezbollah le-a cerut israelienilor să se îndepărteze de obiectivele militare din zonele rezidențiale

Gruparea teroristă libaneză Hezbollah le-a cerut vineri israelienilor să se îndepărteze de obiectivele militare aflate în zonele rezidenţiale din nordul ţării.

Gruparea a transmis în arabă şi ebraică un mesaj în care a făcut mai multe afirmații fără acoperire, în cunoscutul stil propagandistic.

Armata inamicului israelian foloseşte case (…) drept centre de adunare pentru ofiţerii şi soldaţii săi (…) în mai multe regiuni din nordul Israelului„, a subliniat Hezbollah, vorbind și despre bazele militare din mari oraşe israeliene, precum Haifa, Tiberias și Acra.

Mișcarea i-a avertizat pe locuitorii care se găsesc în apropierea acestor „obiective militare” să se îndepărteze, pentru a-şi proteja viaţa.

Pe de altă parte, apărarea civilă din Gaza a anunţat vineri seara moartea a 30 de persoane într-o serie de lovituri israeliene asupra oraşului şi a taberei de refugiaţi Jabalia, din nordul Fâșiei, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Mahmoud Bassal, purtător de cuvânt al apărării civile, legate de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, a anunţat că o lovitură care a avut loc în jurul orei locale 21:40 (18:40 GMT) a făcut la Jabalia „12 morţi, între care femei şi copii”.

Anterior, Ahmad Kahlout, directorul Apărării Civile pentru nordul Fâşiei Gaza, anunţase 18 decese, în mai multe lovituri care au avut loc în cursul zilei, în oraşul şi tabăra de refugiaţi Jabalia. Loviturile ar fi țintit „opt şcoli” situate în tabără, unități care servesc drept adăpost pentru persoanele strămutate.

The post Hezbollah le-a cerut israelienilor să se îndepărteze de obiectivele militare din zonele rezidențiale appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *