Israel-Hamas: Cel puţin 7 morţi într-un nou atac israelian asupra unei şcoli din oraşul Gaza

Cel puţin şapte persoane au fost ucise într-un nou atac israelian împotriva unei şcoli ce găzduieşte palestinieni strămutaţi în oraşul Gaza din nordul Fâşiei, conform informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al apărării civile, Mahmud Basal, transmite AFP.

Centrul vizat de atac este şcoala Shujaiya, situată în cartierul Tufah şi administrată de agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA).

Armata israeliană nu a confirmat deocamdată atacul, potrivit Agerpres.

Acesta este cel de-al doilea atac cu bombă împotriva unei şcoli din Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore, după ce luni un atac israelian asupra centrului Abu Jafar al Mansur din Beit Lahia s-a soldat cu cel puţin doi morţi şi mai mulţi răniţi.

Aşa cum procedează aproape întotdeauna când atacă infrastructura civilă din Fâşia Gaza, Israelul a spus apoi că şcoala a servit drept „centru de comandă” al Hamas şi că forţele au luat măsuri de precauţie pentru a evita rănirea civililor.

Sub acelaşi pretext, Israelul a bombardat o altă şcoală din acelaşi oraş duminică, omorând patru persoane.

În urmă cu cinci zile, 15 palestinieni şi-au pierdut viaţa, inclusiv femei şi copii, într-un alt atac aerian asupra unei şcoli din tabăra de refugiaţi Jabalia din nordul Fâşiei.

De la declanşarea războiului, în octombrie anul trecut, care a făcut până acum peste 41.600 de morţi în rândul populaţiei palestiniene, Israelul a atacat cel puţin 183 de centre care găzduiesc persoane strămutate, inclusiv 163 de şcoli. Peste 1.000 de oameni au murit în aceste atacuri, potrivit datelor guvernului palestinian controlat de Hamas.

The post Israel-Hamas: Cel puţin 7 morţi într-un nou atac israelian asupra unei şcoli din oraşul Gaza appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *