Israelul analizează posibilităţile prin care ar putea răspunde atacului comis de Iran şi continuă operaţiunile în sudul Libanului

Israelul analizează toate posibilităţile prin care ar putea răspunde atacului comis de Iran aseară. Lovirea rezervelor de petrol, a instalaţiilor nucleare şi alte ţinte, toate scenariile sunt pe masa cabinetului de război. Rachetele iraniene au atins câteva baze aeriene fără însă a produce pagube importante. Deocamdată, operaţiunea începută în Liban continuă.

Un atac de o violenţă fără precedent pe care toţi aliaţii Israelului îl consideră o escaladare.

Năuciţi de ploaia de rachete, Iranul susţine că a folosit pentru prima oară rachete hipersonice, israelienii s-au retras imediat în adăposturi. Apărarea antiareiană a funcţionat ireproşabil astfel că pagubele sunt minore şi nu sunt victime.

Majoritatea rachetelor au fost interceptate de sistemul sofisticat de apărare antiaeriană al Israelului. Dar a ajutat foarte mult şi intervenţia americanilor de pe mare.

Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului: Distrugătoarele Marinei SUA desfăşurate în regiunea Orientului Mijlociu au sprijinit apărarea Israelului prin tragerea a aproximativ a 12 interceptoare împotriva rachetelor iraniene.

Israelul are şi susţinerea Uniunii Europene şi a Marii Britanii.

În Iran, Liban şi Gaza loviturile Teheranului au fost sărbătorite cu focuri de artificii, dar nu pentru mult timp. Iranienii ştiu că riposta Israelului nu se va lăsa aşteptată aşa că îşi fac provizii.

Benjamin Netanyahu spune că a fost o greşeală uriaşă a Iranului care nu şi-a atins obiectivele, dar pentru care va plăti.

Benjamin Netanyahu:  Regimul din Iran nu înţelege determinarea noastră de a ne apăra şi determinarea

noastră de a riposta împotriva inamicilor. Sinwar şi Deif nu au înţeles, Nasrallah sau Mohsen nu au înţeles. Aparent, nici cei de la Teheran  nu înţeleg acest lucru. Vor înţelege!

De la o pretinsă întâlnire cu studenţii de la Teheran, ayatolahul Ali Khamanei, din ordinul căruia a fost efectuat atacul, nu spune nimic despre sutele de rachete lansate împotriva Israelului, în schimb, spune că dacă statul evreu ar dispărea va fi pace în Orientul Mijlociu. Mai mult, liderul teocrat acuză Statele Unite şi mai multe ţări europene că sunt sursa râului, susţinand Israelul.

Întreaga lume a condamnat atacul iranian, mai puţin secretarul general al ONU care a denunţat atacul din Orientul Mijlociu, fără a menţiona Republica Islamică

O reuniune de urgenţă a Consiliului de securitate a avut loc în această după amiază care nu a dus însă nicăieri.

Ruşii, membri cu drept de veto în înaltul for urmăresc cu atenţie sporită evoluţia situaţiei din Orient în condiţiile în care Iranul este unul dintre furnizorii săi de armament pentru războiul din Ucraina.

În acest moment armata Israeliană este angrenată pe 6 fronturi de unde este atacată.

Deocamdată Israelul îşi continuă operaţiunile în sudul Libanului în condiţiile în care azi dimineaţă Hezbollah a deschis focul din nou.

Trupele speciale sunt în regiune cu misiunea de a anihila cât mai multe posturi de tragere ale teroriştilor. 

The post Israelul analizează posibilităţile prin care ar putea răspunde atacului comis de Iran şi continuă operaţiunile în sudul Libanului appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *