Joe Biden a ordonat armatei americane să intercepteze rachetele care vizează Israelul

Preşedintele american Joe Biden a ordonat marţi armatei americane să „ajute Israelul să se apere” împotriva atacului lansat de Iran şi să „doboare rachetele” care vizează această ţară aliată a Statelor Unite, a declarat Casa Albă, relatează AFP.

Preşedintele şi vicepreşedinta Kamala Harris, candidată la alegerile din 5 noiembrie, urmăresc atacul din sala de criză a Casei Albe.

Iranul a lansat marţi un atac cu sute de rachete balistice asupra Israelului în ripostă la campania Israelului împotriva grupării şiite pro-iraniene Hezbollah în Liban, notează Reuters.

Sirenele au sunat pe teritoriului Israelului şi s-au auzit explozii la Ierusalim şi în valea Râului Iordan, după ce israelienii s-au îndreptat spre adăposturi. Reporterii de la televiziunea de stat israeliană au stat la pământ în timpul transmisiunilor în direct.

Jurnalişti ai agenţiei de presă Reuters au declarat că au văzut rachete interceptate în spaţiul aerian al statului vecin Iordania. Potrivit presei israeliene, au fost lansate până la 200 de rachete.

Anterior, armata a anunţat iminenţa unui atac cu rachete balistice din Iran şi a cerut populaţiei să se adăpostească în zone sigure.

The post Joe Biden a ordonat armatei americane să intercepteze rachetele care vizează Israelul appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *