Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă s-ar califica în turul doi

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă s-ar califica în turul doi

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ar intra în turul al doilea al alegerilor prezindențiale potrivit unui sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale, la comanda Newsweek.

Candidatul PSD ar lua 23,4% din voturi, iar cel liberal, 17,1%. Foarte aproape de al doilea clasat ar fi și reprezentantul AUR, George Simion, cu 16,1%.

La întrebarea care privește votul pentru candidații la alegerile prezidențiale, răspunsurile sondajului realizat de Biroul de Cerectări Sociale, la comanda Newsweek, au fost următoarele, conform TVRInfo:

Marcel Ciolacu (PSD) – 23,4%

Nicolae Ciucă (PNL) – 17,1%

George Simion (AUR) – 16,1%

Elena Lasconi (USR) – 14,7%

Mircea Geoană (candidat independent) – 10%

Cristian Diaconescu (candidat independent) – 7,2%

Kelemen Hunor (UDMR) – 4,6%.

Cum s-ar vota la alegerile parlamentare

În ce privește votul la alegerile parlamentare din 1 decembrie, pe primul loc s-ar situa PSD, urmat de PNL, AUR, USR și UDMR, acestea fiind singurele formațiuni care ar intra în Parlament. Iată și procentele care derivă din sondaj:

PSD – 31%

PNL – 20,5%

AUR – 17,6%

USR – 17,5%

UDMR – 6,5%

Sondajul, realizat pe un eșantion de 1.150 persoane, cu marja de eroare de 2,9%

Sondajul a fost realizat de Biroul de Cercetări Sociale, condus de sociologul Bruno Ștefan, la comanda Newsweek România, în perioada 24-28 octombrie 2024.

Eșantionul a fost de 1.150 persoane cu drept de vot, care au domiciliul stabil în România.

Interviurile s-au realizat prin telefon (CATI – computer assisted telephonic interview), răspunsurile fiind introduse într-o platformă digitală, iar interviurile fiind făcute cu înregistrare audio.

Marja de eroare este de 2,9%. Biroul de Cercetări Sociale (B.C.S.) este un institut de cercetări sociologice ce s-a înființat în luna februarie 1998, ca un grup  de 8 sociologi și psihologi independenți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *