Românii din Spania care trăiesc în apropierea zonelor distruse de inundații au mărturii impresionante despre cele întâmplate. Unii s-au salvat în ultimul moment și au mers în zone mai înalte pentru a scăpa de pericolul șuvoaielor. Bunurile le-au fost distruse însă de apele care au năvălit în subsoluri și la parterul blocurilor. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că printre vitimele inundațiilor produse în Valencia nu se află cetățeni români. Cel puţin 51 de victime au făcut viiturile.
Anca Albert, româncă din Valencia: A fost o chestiune de aproximativ 10-15 minute în care a s-a inundat absolut tot. Sunt mașini luate de apă, chiar și mașina ,ea a fost luată de apă din fața blocului. Apa a intrat chiar și în scările blocurilor, la noi a intrta până la a treia treapta, a fost de circa o jumătate de metru.
Virgil Ghiță, român stabilit în Spania: Unde am eu o hală aproape de Valencia e a doua oară când suntem inundați, apa e la un metru îmi spun colegii ei sunt acolo blocați, așteptam să se retragă apele, autoritățile sunt aici, dar apa se retrage foarte încet. Am petrecut noaptea pe un pod peste o cale ferată, am găsit adăpost acolo mai multe vehicule. Au fost închise străzile chiar de autovehiculele pe care le-a luat apa și nu s-a mai putut circula. Vobeam cu un prieten mai ân vârstă care spunea că în viața lui nu a văzut așa ceva.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că printre vitimele inundațiilor produse în Valencia nu se află cetățeni români.
Bilantul inundațiilor
Cel puţin 51 de victime au făcut viiturile care au lovit regiunea Valencia, din estul Spaniei, după ploile torenţiale de marţi, care au lăsat drumuri şi oraşe sub apă. Mai multe persoane sunt date dispărute. Agenția națională de meteorologie a Spaniei susține că sunt cele mai grave inundații din 1987.
Un dig din zona metropolitană a Valenciei s-a rupt astăzi. Ministrul Apărării a anunțat că 1.000 de militari vor interveni în Valencia pentru a salva persoanele surprinse de inundații. Aceștia vin din Zaragoza, Sevilla și Madrid. Sunt în continuare zone inaccesibile.
Cele mai afectate sunt Utiel, Requena, Xirivella, Alaquas unde echipele de salvare pot interveni deocamdată doar cu bărci pneumatice, dar există si operațiuni de salvare din aer cu ajutorul elicopterelor.
The post Mărturii ale românilor din zonele afectate de inundațiile din Spania. Case distruse de puhoaie, zeci de oameni izolați appeared first on tvrinfo.ro.