Românii pot investi, începând de luni, 7 octombrie, în titluri de stat Tezaur cu maturităţi de 1, 3 sau 5 ani şi dobânzi anuale de 5,85%, 6,60%, respectiv 7%, conform unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe.
Cifrele înregistrate în cadrul ediţiilor precedente confirmă atât interesul şi încrederea românilor în programul de titluri de stat Tezaur, cât şi succesul acestui program: în cadrul celor 10 emisiuni derulate încă de la începutul anului 2024, peste 240.000 de persoane au investit, deja, mai mult de 12 miliarde lei.
Titlurile de stat pot fi cumpărate online, în perioada 7 octombrie 2024 – 31 octombrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.
Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere sau un cont junior.
De asemenea, titlurile pot fi achiziţionate la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere, între 7 octombrie 2024 – 1 noiembrie 2024; prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A., astfel: între 7 octombrie 2024 – 31 octombrie 2024, în mediul urban; între 7 octombrie 2024 – 30 octombrie 2024, în mediul rural.
Conform MF, veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune şi eventualele modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.
The post Ministerul Finanțelor: O nouă ediţie Tezaur începe luni, cu dobânzi neimpozabile de până la 7% appeared first on tvrinfo.ro.