Ministrul Energiei: Facturile rămân plafonate până la 1 aprilie anul viitor, dacă nu cumva vom putea să prelungim

Românii nu vor tremura de frig la iarnă şi nici de frica facturilor. Sunt asigurările date astăzi de ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Acesta a spus că preţul energiei ar putea fi plafonat chiar şi după 31 martie 2025. El a explicat însă că Normele de aplicare a plafonării ar putea fi schimbate.

Sebastian Burduja: „Aceste facturi au rămas și rămân plafonate până la nivelul lunii aprilie, până la 1 aprilie anul viitor, dacă nu cumva vom putea să prelungim această formă de sprijin.[…] Actuala schemă e valabilă pentru toată lumea, în funcție de nivelul de consum, inclusiv martie anul viitor. În discuțiile cu Comisia Europeană, tocmai constatând situația de pe piața energiei europene va fi una dintre solicitările noastre să putem continua aceste forme de sprijin. Pentru că trebuie aprobate și de Comisia Europeană. Dacă nu se admite acest punct de vedere și trebuie să intervenim pe această schemă, garanția pe care noi o dăm este că românii care cu adevărat nu-și pot plăti aceste facturi, vor avea tot sprijinul din partea guvernului României, așa cum l-au avut și până acum”, a declarat Sebastian Burduja, la finalul ședinței de guvern de miercuri.

Tot miercuri, ministrul Economiei a scris pe contul de Facebook că nu este normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni, şi de aceea a solicitat Comisiei Europene (CE) un tratament corect şi o uniunea energetică funcţională.

„Aşa cum am promis pe 12 septembrie, am cerut oficial Comisiei Europene, alături de omologii din Grecia şi Bulgaria, un tratament corect şi o uniune energetică funcţională. Nu este nici drept, nici normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat recurent în ultimele luni. Sunt două cauze: lipsa interconexiunilor din centrul Europei (mai ales Austria şi Slovacia), ceea ce face ca energia ieftină produsă în Vest să se oprească, practic, în Austria şi Slovacia; şi cererea suplimentară de energie din Republica Moldova şi Ucraina, care pune o presiune adiţională pe preţurile din regiunea noastră. Am spus-o şi ieri la Varşovia, clar şi răspicat: respectăm obligaţiile europene comune ale pieţei unice, dar cerem drepturi egale. Fără energie sigură şi accesibilă nu poate exista dezvoltare. De preţul energiei depind bunăstarea cetăţenilor noştri şi competitivitatea economiei, salariile şi locurile de muncă. De aceea ne-am străduit în ultimii ani să menţinem preţurile plafonate pentru consumatori, cu toate eforturile, dar nici nu putem tolera inechităţile de pe piaţa europeană a energiei”, a precizat Burduja.

Burduja: „Nu e normal ca Europa de Est să plătească mai mult la energie faţă de Europa de Vest”

Nu este normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni, şi de aceea am solicitat Comisiei Europene (CE) un tratament corect şi o uniunea energetică funcţională, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

The post Ministrul Energiei: Facturile rămân plafonate până la 1 aprilie anul viitor, dacă nu cumva vom putea să prelungim appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *