Mircea Lucescu, înaintea meciului cu Cipru: Noi am obținut cele șase puncte, dar asta nu înseamnă nimic dacă nu obținem în continuare alte șase puncte

Primele două meciuri din noul mandat au însemnat și primele două victorii pentru Mircea Lucescu. Selecționerul își ține în priză elevii și vrea șase puncte și din deplasările cu Cipru și cu Lituania.

Mircea Lucescu, selecționerul Naționalei de fotbal: Toate echipele mai au încă șanse să câștige această grupă. Și ei, ca și Lituania, ca și Kosovo. Noi am obținut cele șase puncte, dar asta nu înseamnă nimic dacă nu obținem în continuare alte șase puncte. Deci asta e foarte important și băieții trebuie să înțeleagă lucrul ăsta. La echipa națională este deschis în continuare tot, numai că noi avem, pe intervalul ăsta foarte scurt de timp, de două-trei luni, obligația să obținem o calificare care ne poate da posiblitatea, pe o stradă paralelă, așa, să ne luptăm pentru Campionatul Mondial. Deci ei știu lucrul ăsta. Nu putem să amânăm și nu putem să așteptăm o tragere la sorți favorabilă.

Radu Drăgușin, component al Naționalei de fotbal: La fel ca de fiecare dată când venim la echipa națională, foarte încrezători, foarte nerăbdători să ne reîntâlnim, optimiști și entuziaști pentru aceste două meciuri, iar față de cerințele lui Mister, cu siguranță acum am înțeles și mai multe lucruri, pentru că am avut mai mult timp de a ne antrena. Sunt sigur că cu aceste două meciuri și cu restul campaniei vom deveni o echipă și mai omogenă și vom arăta și mai bine în teren.

Echipa naţională de fotbal a României va juca, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor, cu Cipru, sâmbătă, de la ora 21:45, pe AEK Arena din Larnaca, urmând ca pe 15 octombrie (ora 21:45) să întâlnească Lituania, pe stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas.

În primele meciuri din această campanie, România a învins Kosovo în deplasare (3-0) şi Lituania la Bucureşti (3-1).

Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

The post Mircea Lucescu, înaintea meciului cu Cipru: Noi am obținut cele șase puncte, dar asta nu înseamnă nimic dacă nu obținem în continuare alte șase puncte appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *