O melodie la care a participat Liam Payne, fost membru al trupei britanice One Direction, decedat recent la vârsta de 31 de ani, va fi lansată vineri, a anunţat artistul american Sam Pounds, cu care acesta a colaborat, informează AFP.
Cântăreţul şi compozitorul american a dezvăluit lansarea piesei „Do No Wrong” pe reţelele de socializare, anunţul fiind însoţit de o ilustraţie alb-negru reprezentând un înger care se înalţă spre o inimă frântă.
El a precizat că speră ca piesa va fi „o binecuvântare pentru lume” şi pentru familia îndoliată a lui Liam Payne. „Mă rog ca această melodie să eclipseze ecourile negative”, a adăugat el.
Liam Payne a fost găsit mort pe 16 octombrie, după ce a căzut de la balconul unei camere de hotel din Buenos Aires. Rezultatele preliminare ale autopsiei au indicat că trecea „printr-un fel de criză cauzată de abuzul de substanţe”, potrivit Parchetului argentinian.
Decesul său a stârnit o undă de emoţie printre numeroşii săi fani din întreaga lume.
Starul pop vorbise public despre problemele sale legate de dependenţă şi despre dificultatea de a face faţă celebrităţii încă de la o vârstă fragedă.
Înainte de moartea sa, Liam Payne colaborase la melodia „Do No Wrong” cu Sam Pounds. Sunt prevăzute trei versiuni ale acestei piese, inclusiv una a cappella.
Liam Payne a făcut parte, alături de Louis Tomlinson, Niall Horan, Zayn Malik şi Harry Styles, din celebra trupă One Direction, formată în 2010 şi care s-a bucurat de un succes fulminant, conform TVRInfo.
După plecarea lui Zayn Malik, grupul a luat o pauză în 2016, iar Liam Payne, la fel ca foştii săi colegi, a început o carieră solo. Anul trecut, el anunţase că lucrează la un al doilea album, al cărui prim single, „Teardrops”, a fost lansat în martie.