Oana Pellea deschide Festivalul Internațional de Teatru „Interferențe” de la Cluj cu „Evadarea tăcută”

Spectacolul Teatrului Național I.L. Caragiale din București „Evadarea tăcută”, regizat și interpretat de actrița Oana Pellea, va deschide cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Interferențe”, care se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 3-17 noiembrie 2024.

După succesul răsunător din septembrie, de la Luxemburg, acolo unde a avut două reprezentații cu casa închisă la Théâtre des Capucins, „Evadarea tăcută” va avea o întâlnire cu publicul unuia dintre cele mai importante festivaluri europene de teatru, organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca.

“35 de ani după schimbarea regimului” este tema actualei ediții ce reunește spectacolele unor companii teatrale naționale și internaționale de renume.

Oana Pellea, îndrăgita actriță a Teatrului Național din București revine în festival după o primă participare la „Interferențe”, în 2022, cu spectacolul „Scaunele” de Eugene Ionesco regizat de Tompa Gabor. De această dată va susține un One woman show în regie proprie (debut).

„Evadarea tăcută” de Lena Constante a avut premiera anul trecut, în noiembrie, la Sala Atelier a Teatrului Național din București și s-a bucurat de un succes impresionant. Este o poveste despre supraviețuire, libertate interioară și rezistența în fața opresiunii, bazată pe experiențele dramatice trăite de artista plastică, scriitoarea și etnografa Lena Constante în perioada închisorilor comuniste.

Oana Pellea, printr-o interpretare profundă și sensibilă, aduce la viață vocea Lenei Constante, transmițând emoțiile și suferințele unei femei care și-a găsit puterea de a rezista prin artă și introspecție. „Evadarea tăcută” nu este doar un spectacol de teatru, ci o mărturie vie a rezilienței umane și a forței spiritului, o lecție despre „iadul care explodează în lumină”.

„Lena Constante este un model de om în care spiritul a învins carnea, ne spune Oana Pellea într-un recent interviu acordat pentru Radio România Cluj. A trăi într-o celulă, la izolare totală, 8 ani și  a fi în stare să transformi acest iad în Rai ține de excepțional. La finalul acestui iad, există speranță, există lumină”. Oana Pellea așteaptă publicul, tinerii în mod special, să urmărească această reprezentație unică prin care și-a propus să transmită un mesaj generațiilor care vin și să ducă mai departe povestea Lenei Constante.

Pe afișul celor 15 zile ale festivalului, alături de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, organizatorul manifestării, au fost invitate în actuala ediție: ARCUB (România), Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, Bucureşti (România), SFUMATO Theatre Laboratory (Bulgaria), Teatrul Dramatic Iugoslav (Serbia), Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca (România), Teatrul Național Miskolc (Ungaria), Teatrul German de Stat Timişoara (România), Teatrul de Balet din Székesfehérvár (Ungaria), Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa „Harag György” (România), Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós” & Yorick Studio (România), Teatrul de Stat „Stoyan Bachvarov” (Bulgaria), Vígszínház (Ungaria) Atelier 3+1 (Franța), Teatrul Naţional Sloven din Nova Gorica (Slovenia).

Printre evenimentele conexe se numără și dialoguri cu creatorii spectacolelor după fiecare reprezentație, vernisaje, lansări de carte și mese rotunde, oferind un cadru complet de reflecție și schimb de idei.

Foto: Florin Ghioca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *