Peste 8.000 de persoane fizice din Regiunea Sud-Est au aplicat miercuri în programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Un număr de 8.091 de persoane fizice din regiunea de Sud-Est a României au depus, miercuri, dosare de finanţare în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

„Astăzi, 2 octombrie 2024, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud-Est – judeţele judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea. Bugetul de 242.730.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 8.091 de persoane fizice”, potrivit sursei citate.

Joi, 3 octombrie, de la ora 10:00, se va deschide sesiunea de finanţare dedicată regiunii Sud-Muntenia (judeţele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), pentru care a fost alocat un buget de 321 milioane de lei.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei. 

The post Peste 8.000 de persoane fizice din Regiunea Sud-Est au aplicat miercuri în programul „Casa Verde Fotovoltaice” appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *