Aragazele ucid 40.000 de europeni în fiecare an deoarece pompează poluanți în plămâni, este concluzia unui studiu. Numărul deceselor din această cauză este de două ori mai mare decât cel rezultat în urma accidentelor de mașină, notează The Guardian.
Gazele dăunătoare produc bolile cardiace și pulmonare care reduc cu aproape doi ani viața unei persoane, revelează un studiu efectuat asupra gospodăriilor din UE și Marea Britanie.
„Amploarea problemei este mult mai gravă decât am crezut”, a spus autoarea principală Juana María Delgado-Saborit, care conduce laboratorul de cercetare a sănătății mediului de la Universitatea Jaume I din Spania.
Cercetătorii au atribuit 36.031 de decese timpurii în fiecare an aragazelor pe gaz în UE și alte 3.928 în Marea Britanie. Ei spun că estimările lor au luat în considerare doar efectele asupra sănătății ale dioxidului de azot (NO2) și nu ale altor gaze precum monoxidul de carbon și benzenul.
„În 1978, am aflat pentru prima dată că poluarea cu NO2 este de multe ori mai mare în bucătăriile care folosesc gaz decât în cele care folosesc cuptoare și plite electrice”, a spus Delgado-Saborit. „Dar abia acum suntem capabili să oferim un număr cu privire la viețile scurtate prematur.”
Într-una din trei gospodării din UE se gătește cu gaz. La fel se întâmplă în 54% dintre gospodăriile din Marea Britanie și în peste 60% din gospodăriile din Italia, Țările de Jos, România și Ungaria. Aragazele ard gaze fosile și ejectează substanțe nocive care inflamează căile respiratorii.
Studiul, care a fost susținut de Fundația Europeană pentru Climă, se bazează pe cercetările făcute anul trecut când cercetătorii au măsurat calitatea aerului în case pentru a afla cât de mult a crescut poluarea aerului din interiorul caselor gătitul cu gaz . Acest lucru a permis oamenilor de știință de la Universitatea Jaume I și de la Universitatea din Valencia să elaboreze raporturi între poluarea aerului din interior și cel exterior atunci când se gătește cu gaz și să cartografieze expunerea la NO2 în interior.
Apoi au aplicat rate de risc de îmbolnăvire, provenite din studiile privind poluarea cu NO2 în aer liber, pentru a calcula numărul de vieți pierdute.
Rezultatele sunt în concordanță cu un studiu efectuat în SUA în mai, care a constatat că sobele și aragazurile alimentate cu gaz și propan contribuie la producerea a 19.000 de decese în rândul adulților în fiecare an.
UE și-a înăsprit regulile privind calitatea aerului exterior luna aceasta, dar nu a stabilit standarde pentru calitatea aerului din interior. Alianța Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA) a îndemnat factorii de decizie să elimine treptat mașinile de gătit cu gaz prin stabilirea limitelor de emisii, oferind bani pentru a ajuta populația să facă trecerea la aragaze nepoluante și forțând producătorii să eticheteze aragazurile cu riscurile privind poluarea pe care o emit.
„De prea mult timp au fost ignorate pericolele pe care le presuspun aragazele alimentate cu gaz”, a spus Sara Bertucci de la EPHA. „Ca și în cazul țigărilor, oamenii nu s-au gândit prea mult la impactul asupra sănătății și, ca și țigările, aragazele sunt un mic foc care ne umplu casele cu poluare.”
Oamenii se pot proteja parțial de fum atunci când gătesc deschizând ferestrele și pornind hotele.
The post Poluanții emanați de aragaze ucid 40.000 de europeni în fiecare an, arată un studiu. În peste 60% din bucătăriile din România se folosește gazul appeared first on tvrinfo.ro.