Preşedintele Egiptului propune un armistiţiu de două zile în Gaza pentru eliberarea a patru ostatici

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a prezentat duminică o propunere pentru un armistiţiu de două zile în Fâşia Gaza pentru eliberarea a patru ostatici deţinuţi pe teritoriul palestinian, pe care o prezintă ca un prim pas către o „încetare completă a focului”, transmite AFP.

Preşedintele al-Sissi, a cărui ţară este unul dintre mediatorii în războiul dintre Hamas şi Israel în Fâşia Gaza, a propus „o încetare a focului de două zile în care patru ostatici vor fi schimbaţi cu prizonieri” deţinuţi de Israel înainte de a începe negocieri „în termen de zece zile” în vederea unei „încetării complete a focului şi a intrării ajutorului umanitar”, a declarat şeful statului egiptean la Cairo. 

The post Preşedintele Egiptului propune un armistiţiu de două zile în Gaza pentru eliberarea a patru ostatici appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *