Aurul a înregistrat, luni, cele mai mari valori din istorie atât pe piețele internaționale, cât și la cursul oficial al Băncii Naționale a României (BNR). BNR a anunțat un preț de 403,0756 lei pentru un gram de aur, depășind recordul anterior de vineri, 18 octombrie, de 399,9201 lei.
La nivel global, uncia de aur se tranzacționa la 2.750,60 dolari, cu livrare în decembrie, iar cotațiile spot au atins 2.733,04 dolari per uncie. Această creștere spectaculoasă este alimentată de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu și Asia, inclusiv riscul izbucnirii unui nou conflict între Coreea de Nord și Coreea de Sud și posibilitatea unui atac al Chinei asupra Taiwanului.
Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România, explică faptul că aceste conflicte pot afecta echilibrul mondial, crescând cererea pentru aur, considerat un activ sigur în perioade de incertitudine.
O altă cauză importantă o reprezintă creșterea datoriilor publice la nivel global, care determină emisiunea suplimentară de monedă. Acest surplus de bani este canalizat tot mai mult către achizițiile de aur, având în vedere raritatea și valoarea să de refugiu.
Deși băncile centrale continuă să cumpere aur, nu mai sunt principala forță care împinge prețurile în sus.
Analiștii anticipează că prețul unciei de aur ar putea ajunge la 3.000 de dolari în următoarele 12 luni, pe fondul acestei creșteri a cererii.
Pe termen scurt, aurul continuă să fie un punct de referință în portofoliile investitorilor, reflectând incertitudinea economică și politică globală
The post Preţul aurului bate record după record, atât în România cât și la nivel mondial appeared first on tvrinfo.ro.