Programul ”Casa Verde”, sursă de profit pentru ”depunătorii de dosare”. Atenție cui puneți la dispoziție documente și bani!

Mai puţin de 2 minute sau 2 minute şi 8 secunde. Nu sunt timpii vreunui maraton de alergare, ci durata de timp cât durează cursa pentru Casa Verde. Înscrierea în program a devenit o adevarată provocare care necesită un antrenament serios înainte. În plus, profitând de dorinţa masivă a românilor de a avea panouri fotovoltaice, unii au decis că pot câştiga bani frumoși, într-un timp extrem de scurt.

Pe rețelele de socializare au apărut ”depunătorii de dosare”. Aceștia se oferă să facă înscrierea cât mai rapid pentru cei care își doresc să intre în programul ”Casa Verde”. Înscrierea nu se face gratuit, ci contracost, iar acest serviciu costă de la 300 de lei până la 1.000 – 1.500 de lei.

Unii dintre acești depunători de dosare încheie inclusiv contract, dar specialiștii atrag atenția celor care apelează la astfel de servicii să fie foarte atenți cui dau documentele personale și banii și dacă iși vor recupera banii în cazul în care nu vor fi înscriși în programul ”Casa Verde”.

Trei sesiuni de înscriere în programul Casa Verde au avut loc până acum.

Prin acest program, românii care vor să devină prosumatori vor primi de la stat o finanțare de 30.000 de lei, în creștere de la 20.000 de lei cum era până acum. Cu acești bani vor trebui să-și monteze atât panouri fotovoltaice, cât și baterii de stocare a energiei electrice. 

Înscrierea în program se va face online, pe principiul „primul venit, primul servit”, până la epuizarea fondurilor. Așadar, cei interesați să-și instaleze panouri solare pe acoperiș cu bani de la stat trebuie să pregătească mai multe documente pe care să le încarce în aplicație la momentul înscrierii. 

Documnetele necesare pentru înscrierea în program sunt:

actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;

certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;

certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;

extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea*; 

copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.

The post Programul ”Casa Verde”, sursă de profit pentru ”depunătorii de dosare”. Atenție cui puneți la dispoziție documente și bani! appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *