România importă tot mai multă mâncare, iar prețurile sunt pe măsură. Producătorii locali reclamă că, în continuare, nu reușesc să vândă marfa în supermarket-uri și sunt nevoiți să meargă în piețe și la târgurile de profil. Ministrul Agriculturii a cerut ANAF să înceapă controale în marile lanțuri de magazine și anunță că retailerii vor fi obligați să vândă alimente românești cu indicație geografică protejată. Potrivit ministrului, parlamentarii au pregătit un proiect de lege cu acest scop care urmează să fie votat până la sfârșitul anului.
Numai în primele opt luni ale anului, România a importat alimente și animale vii în valoare peste 7,3 miliarde de euro. Importurile de hrană au fost mai mari cu 2,4% decât în perioada similară a anului trecut, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică.
Analiștii se așteaptă ca alimentele să se scumpească și mai mult în contextul în care, la începutul toamnei, prețurile materiilor prime au crescut la nivel internațional.
Florin Constantin, analist al pieței agricole: Noi nu producem lapte suficient pentru consumul intern, nu producem carne suficientă, nu producem ouă. Și atunci suntem în bătaia puștii. Când producătorii din vest sau din alte geografii au o presiune de cerere, ne măresc și nouă prețul direct, fără milă.
Producătorii s-au plâns ministrului Agriculturii că au dificultăți să vândă în supermarketuri și i-au cerut să ia măsuri astfel încât la raft să ajungă mai multe alimente autohtone. Pentru moment, mulți dintre ei vând doar în piețe și la târguri, inclusiv la cele organizate în curtea ministerului.
Georgiana Udrescu, președintele Cooperativei Caprirom: Dacă acolo am avea loc și am putea să intrăm pe supermarket ar fi mult mai ușor, ca să nu mai ne înghesuim prin piețe să ne chinuim prin astfel de târguri. O legislație mai bună în a ne proteja pe noi, producătorii.
Ministrul Agriculturii a anunțat că a cerut ANAF să verifice dacă unii retaileri practică adaosuri comerciale mai mari la unele alimente românești decât la cele din import. În paralel, parlamentarii pregătesc noi reguli pentru supermarket-uri, conform TVRInfo.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Astfel încât retailerii să nu mai aibă voie să delisteze și să aibă obligatoriu, să fie obligați ca produsele cu indicație geografică să fie pe raft.
Ionuț Diaconeasa, consilier pentru Afaceri Europene, Ministerul Agriculturii: La ora actuală avem 780 de produse atestate cu produs tradițional. Avem 14 produse recunoscute la nivel european, sunt 11 pe indicație geografică protejată.
Iar cei mai afectați de această situaţie sunt consumatorii.
În timp ce, în primele opt luni ale anului, importurile de alimente au depășit 7,3 miliarde de euro, exporturile au fost de doar 4,4 miliarde de euro, în scădere cu peste 10% față de perioada similară a anului trecut, arată statisticile oficiale.
Târgul de produse agroalimentare din curtea Ministerului Agriculturii este deschis până sâmbătă, la ora 19.00.