Rusia va retrage talibanii de pe lista sa cu organizaţii teroriste

Ministerul rus de Externe a anunţat vineri că decizia de retragere a mişcării talibanilor de pe lista Rusiei cu organizaţii teroriste „a fost luată la cel mai înalt nivel”, transmite agenţia TASS, preluată de Reuters.

Decizia mai trebuie urmată de o serie de proceduri legale înainte de a deveni efectivă, a precizat reprezentatul special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru Afganistan, Zamir Kabulov. Putin declarase în luna iulie că Rusia consideră talibanii afgani un aliat în combaterea terorismului.

Până în prezent nicio ţară nu a recunoscut mişcarea talibanilor drept conducere legitimă a Afganistanului, dar China şi Emiratele Arabe Unite au acceptat ambasadori ai talibanilor.

Rusia a înscris talibanii pe lista sa cu organizaţii teroriste în anul 2003, deşi a primit reprezentanţi ai acestora de mai multe ori înainte ca talibanii să preia puterea la Kabul în august 2021, după care Statele Unite s-au văzut nevoite să-şi retragă ultimele trupe din Afganistan.

De atunci, delegaţii ale talibanilor au venit în diferite ocazii la Moscova şi au participat acolo la conferinţe pe tema soluţionării conflictelor din Afganistan.

Ministrul de externe afgan, Amir Khan Muttaqi, a declarat într-un discurs la Moscova că deciziile recente ale Kazahstanului şi Kârgâzstanului de a retrage mişcarea talibanilor de pe listele lor cu grupări interzise reprezintă un pas binevenit.

La rândul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că Rusia doreşte să menţină un „dialog pragmatic” cu actualul guvern afgan, pe care l-a lăudat pentru eforturile de a combate producţia de droguri şi de a lupta împotriva grupării Statul Islamic. Ministrul rus a cerut Statelor Unite să restituie activele confiscate Afganistanului şi a estimat că Occidentul ar trebui să-şi recunoască responsabilitatea pentru reconstrucţia post-conflict a acestei ţări.

Mişcarea talibanilor se află în conflict cu gruparea Statul Islamic (ISIS), care a revendicat atacul terorist asupra sălii de concerte Crocus City Hall de la periferia Moscovei, unde au fost ucise pe 22 martie cel puţin 144 de persoane. Ţările occidentale indică spre Statul Islamic-Khorasan (SI-K), o ramură a grupării Statul Islamic şi care este activă mai ales în Afganistan. Preluare Agerpres

The post Rusia va retrage talibanii de pe lista sa cu organizaţii teroriste appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *