Transfăgărășanul și Transalpina, pline de turiști. Cele două șosele vor fi închise la prima zăpadă

Veşti bune pentru turişti. Transalpina și Transafagarasul nu se închid deocamdată. De anul trecut au fost schimbate regulile astfel încât aceste şosele de la mare înălțime să rămână deschise dacă vremea este bună. Turiștii au profitat din plin, mai ales că a început și vacanța elevilor.

Sfârșit de octombrie perfect pentru o plimbare pe Transalpina. Spectaculosul drum încă este deschis circulației. Și s-a umplut de turiști, dornici de aer curat, relaxare și peisaje frumoase.

Printre ei, și câțiva tineri din Chișinău care au venit special să vadă drumul care leagă Transilvania de Oltenia.

Dacă până acum doi ani Transfăgărășanul și Transalpina se închideau la mijloc de octombrie indiferent de vreme, acum șoselele rămân deschise până când se anunță prima zăpadă.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR: Anul trecut am schimbat normativele în ceea ce privește Transalpina din motive climatice aceste norme au fost create acum mulți ani când anotimpurile se dinstingeau clar acum clima s a modificat și acum nu știi când trecem în alt anotimp. Închidem Transalpina doar atunci când există date concrete că există indicii că vremea e extremă și acum vremea e frumoasă și nu avea rost să o închidem.

Și stațiunile montane s-au aglomerat în acest final de săptămână mai ales că elevii sunt în vacanță. În Poiana Brașov a fost coadă la telegondola care îi urca pe muntele Postăvaru.

Vremea de toamnă caldă se menține și săptămâna viitoare.

The post Transfăgărășanul și Transalpina, pline de turiști. Cele două șosele vor fi închise la prima zăpadă appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *