Ungaria, Slovacia şi Serbia vor continua eforturile pentru a reduce migraţia ilegală, au declarat liderii celor trei ţări

Ungaria, Slovacia şi Serbia vor continua eforturile comune pentru a reduce migraţia ilegală în Uniunea Europeană, au declarat marţi liderii celor trei ţări, adăugând ca sunt necesare mai multe fonduri UE în acest sens, relatează Reuters.

Reuniţi la Komarno, în Slovacia, la graniţa cu Ungaria, preşedintele sârb Aleksandar Vucic, premierul slovac Robert Fico şi şeful guvernului ungar Viktor Orban au subliniat eforturile lor de a reduce numărul de migranţi, mai ales din Orientul Mijlociu şi Africa, care au venit pe aşa-numita rută a Balcanilor, ce trece prin Serbia şi ajunge în UE, prin Ungaria.

Italia schimbă regulile de gestionare a fluxurilor de migranți. Două centre au devenit operaționale în Albania

Italia schimbă regulile de gestionare a fluxurilor de migrant. Planul privind procesarea solicitanţilor de azil în afara graniţelor este cotroversat şi a stârnit numeroase reacţii.

În general, migranţii încearcă să ajungă în ţările mai bogate din Europa de Vest, precum Germania.

„Anul acesta, sunt cu 80% mai puţini migranţi (în Serbia) decât anul trecut”, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic, după întâlnirea cu Fico şi Orban.

„Vom continua să lucrăm împreună şi cred că rezultatele vor fi bune”, a mai spus el.

Migraţia ilegală, o problemă politică cheie

Migraţia ilegală rămâne o problemă politică cheie în Europa, la aproape zece ani de la criza din 2015, când aproximativ un milion de persoane au ajuns în blocul comunitar.

Migranţii ilegali care au ajuns în Europa anul trecut au reprezentat mai puţin de o treime din numărul înregistrat în timpul crizei din 2015.

Orban a afirmat că cererile de azil trebuie evaluate înainte să se permită cuiva intrarea în UE, spunând că acest model, folosit în Ungaria, a fost singurul care a avut efect asupra migraţiei ilegale.

Hotspot-urile create în ultimele ţări sigure pentru migranţi, de exemplu în Africa, ar putea fi o soluţie de masă, a spus el.

Vucic a declarat că Serbia, care nu este ţară membră a UE, nu va fi niciodată de acord sa creeze hotspot-uri pentru migranţii ilegali pe teritoriul său.

Lupta împotriva migraţiei ilegale, o prioritate absolută

Numărul de treceri ilegale în Balcanii de Vest a scăzut cu 79% faţă de anul trecut, până la puţin sub 17.000 în primele nouă luni din 2024, potrivit datelor agenţiei Frontex.

Fico, gazda summitulului, a numit lupta împotriva migraţiei ilegale o prioritate absolută şi a spus că migraţia ilegală a avut efecte negative asupra Europei.

„A fost un subiect de discuţie astăzi faptul că, în planificarea următorului buget al UE după 2027, va trebui să insistăm ca o parte substanţială din buget să fie dedicată combaterii migraţiei ilegale, deoarece aceasta reprezintă o ameninţare gravă pentru noi”, a spus el. Preluare Agerpres

Europa printre rânduri. Donald Tusk ia atitudine împotriva “migranților lui Putin”

Săptămână plină la Bruxelles. Liderii Uniunii Europene se reîntâlnesc după perioada verii cu o agendă plină de provocări: războiul din Ucraina, agenda strategică și extinderea. Și, așa cum ne-am obișnuit deja, nu vor lipsi controversele și chiar conflictele deschise la acest Consiliu. Amănunte, în rubrica „Europa printre Rânduri”, realizată de Lucian Pîrvoiu.

The post Ungaria, Slovacia şi Serbia vor continua eforturile pentru a reduce migraţia ilegală, au declarat liderii celor trei ţări appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *