Xi Jinping, la aniversarea Republicii Populare Chineze: Reunificarea cu Taiwanul este o evoluţie istorică „inevitabilă”, „dorită de toţi chinezii”

Preşedintele Xi Jinping a subliniat luni că „nicio dificultate nu poate opri progresul” Chinei, reafirmând în acelaşi timp angajamentul Beijingului faţă de obiectivul „reunificării” cu Taiwanul, într-un eveniment de marcare a celei de-a 75-a aniversări de la crearea Republicii Populare Chineze (RPC), care este sărbătorită pe 1 octombrie, informează marţi EFE.

În discursul său, care a fost preluat luni seara de presa de stat, preşedintele Xi Jinping a subliniat că, deşi drumul înainte „nu va fi fără dificultăţi, nimic nu va putea opri progresul” Chinei.

Evenimentul, desfăşurat la Sala Mare a Poporului din Beijing, a reunit aproximativ 3.000 de participanţi, printre care lideri ai Partidului Comunist Chinez, diplomaţi străini şi personalităţi marcante.

Preşedintele Xi Jinping a declarat că, de la înfiinţarea sa, pe 1 octombrie 1949, republica populară a trecut prin 75 de ani de „luptă grea” şi a reiterat importanţa „depăşirii incertitudinilor şi riscurilor ce pot apărea în viitor”.

Beijingul consideră Taiwanul parte a teritoriului său

În discursul său, liderul chinez a cerut unitate sub conducerea partidului de guvernământ, reiterând, în acelaşi timp,”opoziţia fermă” faţă de „activităţile separatiste” din Taiwan. El a subliniat că reunificarea este o evoluţie istorică „inevitabilă”, care este „dorită de toţi chinezii”.

Beijingul consideră Taiwanul, o insulă guvernată autonom din 1949, ca parte a teritoriului său şi a reiterat în numeroase rânduri că nu exclude utilizarea forţei pentru a realiza reunificarea.

În acest context, Xi Jinping a cerut întărirea schimburilor economice şi culturale între Beijing şi Taipei.

Preşedintele Taiwanului cere constituirea unei „forţe militare de oţel”, care să limiteze ameninţarea Chinei

Preşedintele Taiwanului, William Lai (Lai Ching-te), a subliniat joi intenţia de a construi o „forţă militară de oţel” care să limiteze ameninţarea venită dinspre China şi să garanteze „supravieţuirea şi dezvoltarea” insulei.

Duminică, preşedintele Chinei a reafirmat angajamentul ţării sale faţă de stabilitatea globală şi progresul comun în cadrul unei ceremonii în care a acordat medalii în contextul marcării celei de-a 75-a aniversări de la crearea RPC.

Discursul preşedintelui Xi a venit într-un moment de redresare a pieţelor financiare, indici bursieri importanţi din China continentală şi Hong Kong arătând cea mai bună performanţă după mai bine de de un an, după ce, săptămâna trecută, autorităţile au anunţat un pachet de măsuri destinat sprijinirii creşterii economice şi susţinerii unor sectoare aflate în criză, precum cel imobiliar.

Liderul chinez nu s-a referit în discursul său la numeroasele fricţiuni comerciale pe care ţara sa le are cu SUA şi UE.

În pofida celebrării a trei sferturi de secol de existenţă, sărbătorile sunt menţinute la un nivel relativ scăzut anul acesta, deoarece autorităţile chineze organizează de obicei cele mai mari sărbători la aniversările cu cifră rotundă. Preluare Agerpres

Rusia și China, război economic împotriva Occidentului. BRICS+ atrage atenția la nivel global

China și Rusia pornesc războiul total economic împotriva Occidentului. Este un lucru despre care se vorbește prea puțin la noi. Luna viitoare, în perioada 22-24 octombrie, Rusia va găzdui un summit crucial al BRICS+, sub președinția lui Vladimir Putin, cu participarea președintelui chinez Xi Jinping

The post Xi Jinping, la aniversarea Republicii Populare Chineze: Reunificarea cu Taiwanul este o evoluţie istorică „inevitabilă”, „dorită de toţi chinezii” appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *