29 de persoane reținute în urma operațiunii ”Școala”. Cel mai mic consumator de substanțe interzise are 13 ani, iar cel mai tânăr traficant, 15 ani

29 de persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT din Iaşi în urma operaţiunii „Şcoala”. Acum, ei sunt în faţa instanţei, iar judecătorii decid dacă vor fi arestaţi preventiv. În acest dosar au fost făcute ieri 50 de percheziţii domiciliare în Iași, Vaslui, Galaţi și Bucureşti. Procurorii DIICOT Iaşi și polițiștii de la crimă organizată au urmărit destructurarea unor reţele de trafic de droguri care aveau în majoritate clienți din rândul elevilor și studenților. 

Droguri din aproape toate categoriile, substanţe etnobotanice, canabis, droguri sintetice, în special Cristal, MDMA, și heroină erau vândute elevilor din 20 de unități școlare din județul și municipiul Iași.

Cel mai tânăr traficant are 15 ani, iar cel mai tânăr consumator are 13 ani.

Un număr de 50 de percheziţii domiciliare au fost efectuate luni în Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Paşcani şi Podu Iloaiei, în mai multe dosare de trafic de droguri şi substanţe psihoactive, săvârşite în special în mediile şcolare.

Conform unui comunicat al DIICOT, anchetele au vizat40 de făptuitori, majoritatea elevi şi studenţi ai unor unităţi de învăţământ de pe raza judeţului Iaşi, faţă de care organele de urmărire penală au desfăşurat ample activităţi de documentare şi investigare în combaterea traficului cu substanţe interzise.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi au fost audiați atât făptuitorii, cât şi aproximativ 70 de consumatori, majoritatea elevi şi studenţi.

Conform unui comunicat al DIICOT, cercetările efectuate au beneficiat de sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, DGASPC Iaşi şi Spitalului de Copii Sfânta Maria, care monitorizează cazurile minorilor intoxicaţi ca urmare a consumului de substanţe interzise.

13 copii au ajuns anul acesta la Spitalul de copii Sfânta Maria după ce au consumat droguri, unii dintre ei în stare extrem de gravă. Cel mai tânăr pacient avea 14 ani.

Atenție, la numărul de urgenţă 119 puteţi semnala cazurile de abuz asupra copiilor! Iar dacă aveți cunostință despre o persoană care are probleme din cauza consumului de droguri, puteţi apela gratuit telverde al Agenţiei Naţionale Antidrog, 0800 870 070.

The post 29 de persoane reținute în urma operațiunii ”Școala”. Cel mai mic consumator de substanțe interzise are 13 ani, iar cel mai tânăr traficant, 15 ani appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *