Americanii din România au votat cu gândul la țara lor | Votul care poate schimba lumea

Americanii din România au rămas cu gândul la ţara lor și au votat prin email sau prin poştă. Alegerile polarizate din acest an i-a făcut să ţină cont, pe de o parte, de economie şi drepturi civile, cum ar fi dreptul la avort, iar pe de altă parte, de starea democraţiei şi rolul Statelor Unite ale Americii de lider al lumii libere. Toţi au cuvinte de laudă când vine vorba de România.

Emmalyn este studentă la o universitate din Texas și a venit în România în urmă cu o lună ca să predea engleza la Universitatea din București. Tatăl ei era indian Cherokee și a atras-o România pentru că este un amestec de culturi între est și vest, cu influențe orientale.

Emmalyn Grace Oscarson, student din Texas: Am fost atrasă pentru că şi Texasul este un amestec de culturi. Prin cultură indigenă, Texasul are o identitate unică în SUA.

A votat prin email cu gândul la economia țării sale. O preocupă însă și drepturile femeilor, cum este cel la avort.

Emmalyn Grace Oscarson, student din Texas: Mă sperie gândul că, dacă rămân gravidă în Texas şi vreau să păstrez sarcina, dar copilul nu este bine şi nu mai pot duce sarcina la termen, nu contează, tot trebuie să-l păstrez.

Catherine este și ea studentă în SUA și a venit să predea engleză la universitatea din Constanța. A fost atrasă de România pentru că strabuncii ei erau dintr-un sat de lângă Albă Iulia.

Catherine Johnson, studentă din Carolina de Nord: Bunica mea s-a născut în SUA, dar a crescut vorbind româneşte aşa că am vrut să îmi cunosc rădăcinile. Am votat pentru ceea ce sper să fie o perspectivă pozitivă pentru lume şi să lăsăm în urmă o perioadă foarte polarizată în politică americană.

Ami Donella este profesor de drept și avocat din Filadeflia. Ne-a spus răspicat cu cine nu a votat.

Ami Donnella, avocat şi profesor de drept: A fost un vot împotriva lui Donald Trump despre care cred că este un pericol real pentru democraţie. Cred că trebuie să avem relaţîi bune internaţionale şi asta înseamnă să fim parte a NATO, să fim un membru participant al NATO, înseamnă să îi sprijinim pe ucraineni, iar Trump nu va face asta.

Indiferent cu cine au votat, americanii din România au numai cuvinte de laudă pentru ţara noastră.

”- Îmi place că pot să merg pe jos, e fain să ieşi pe stradă, să mergi să vezi oraşul, fără să conduci, şi să simţi că faci parte din cultură.
– Îmi plac profesorii, studenţîi, iubesc Bucureştiul. Am fost în multe oraşe, dar niciodată într-un oraş care are atâtea parcuri şi copaci, fântâni şi oamenii sunt atât de calzi şi primitori„.

The post Americanii din România au votat cu gândul la țara lor | Votul care poate schimba lumea appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *