Antal Arpad despre amnistia fiscală: ”Dacă respecţi regulile eşti fraier, acesta e mesajul Guvernului”

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, joi, că nu este de acord cu amnistia fiscală acordată de Guvern şi nu va aplica acest model în plan local.

În opinia sa, prin această amnistie, Guvernul transmite un „mesaj prost către societate” şi anume acela că „dacă respecţi regulile eşti fraier”.

„Guvernul a venit cu această propunere prin care persoanele fizice şi juridice care au datorii la stat, în cazul în care plătesc aceste datorii, sunt scutite de o parte sau chiar de toată suma care înseamnă penalităţi şi chiar şi de o parte din datoria către stat şi a dat această posibilitate autorităţilor locale să se comporte la fel. Eu vreau să spun două lucruri în legătură cu acest subiect: în primul rând consider că este un mesaj prost către societate, pentru că mesajul este „dacă respecţi regulile, eşti fraier”. Acesta este mesajul Guvernului în acest moment. Ai respectat regulile, ai plătit impozitele, nu ai datorii, eşti fraier. Sunt ok cei care sunt şmecheri, sunt ok cei care şi-au acumulat nişte datorii, pentru că acum scapă de acestea”, a declarat primarul Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a mai spus că nu va propune reducerea sau anularea datoriilor şi penalităţilor către bugetul local, pentru că nu doreşte să transmită un mesaj similar locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe.

„Deci, eu nu vreau să vin cu acest mesaj către locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe, aşa că nu vom prelua acest model şi nu vom acorda amnistie către persoanele fizice şi juridice care au datorii la primărie”, a mai spus Antal Arpad.

The post Antal Arpad despre amnistia fiscală: ”Dacă respecţi regulile eşti fraier, acesta e mesajul Guvernului” appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *