Armata spaniolă a intervenit în sprijinul echipajelor de salvare din regiunea Valencia. Peste 7 mii de soldați au început să curețe străzile și, mai important, să caute posibili supraviețuitori în parcările subterane. Presa spaniolă vorbește de cel puțin 217 morți, însă numărul victimelor ar putea crește dramatic pentru că sunt în continuare zeci de persoane date dispărute. Doar în localitatea Paiporta au fost 60 de victime. Și în regiunea Barcelonei a plouat torențial și au fost înregistrate inundații, iar traficul rutier și feroviar a fost blocat în multe zone din apropierea metropolei catalane.
Ploile torențiale din Catalonia au provocat inundații în orașul Tarragona, aflat la 260 de kilometri nord de Valencia. Pompierii și echipajele de urgență au inspectat străzile inundate din Tarragona în căutarea persoanelor care au nevoie de ajutor.
Cel puțin 50 de curse aeriene care urmau să plece de pe aeroportul El Prat din Barcelona au fost anulate, din cauza inundațiilor. De asemenea, 17 avioane care urmau să aterizeze la Barcelona au fost deviate spre alte aeroporturi.
Dezamăgirea este încă dominantă printre locuitorii din Paiporta, una dintre localitățile cele mai afectate de inundații.
În Valencia, Echipele speciale au reușit să intre în parcările subterane și să caute eventuali supraviețuitori sau să recupereze persoanele decedate. Doar în parcarea unui mall din Valencia erau 1800 de locuri de parcare, însă acolo angajații serviciilor de urgență nu au găsit nici o victimă.
Serviciile se urgență de la Madrid s-au mobilizat și au început să trimită camioane cu ajutoare spre regiunea Valencia. În fiecare oră, 20 de camioane încărcate cu alimente, apă și produse de igienă pleacă spre Valencia.
Un moment ce se dorea de compasiune, vizita în regiune a regelui Felipe și a reginei Letizia, s-a transformat în unul de furie față de neputința autorităților de a gestiona situația din orașul Paiporta. Regina Letizia, care până acum a fost primită cu simpatie la fiecare apariție publică, a fost ținta plângerilor sinistraților.
Regele Felipe,după ce a fost huiduit într-o zonă afectată de inundaţii: Înţelegem furia şi frustrarea oamenilor afectaţi
3 noiembrie 2024, 21:22
Regele Felipe și premierul Pedro Sanchez au participat, la Madrid, la o celulă de criză pe tema inundațiilor, la o zi după ce au fost ținta localnicilor furioși din regiunea Valencia. Regele a dat de înțeles că oamenii nu înțeleg cum funcționează serviciile de urgență: „Trebuie să facem faţă furiei şi frustrărilor numeroşilor oameni din cauza greutăţilor prin care au trecut şi din cauza dificultăţii de a înţelege cum funcţionează toate mecanismele şi cum se desfăşoară operaţiunile serviciilor de urgenţă.”
Presa spaniolă anunță că președintele regiunii Valencia a dat vina pe guvernul de la Madrid pentru întârzierea cu care a fost dată alarma în cazul inundațiilor. De asemenea, el a spus că nu au fost transmise mesaje de alertă pe telefoanele mobile pentru că Serviciul Hidrografic a dezactivat de trei ori aceste alerte.
Atenţionare de călătorie pentru Spania: Cod roşu de fenomene meteorologice pentru sudul litoralului provinciei Valencia
4 noiembrie 2024, 06:41
The post Armata spaniolă caută supraviețuitori în parcările subterane din regiunea Valencia. Inundații și în regiunea Barcelona appeared first on tvrinfo.ro.