Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat crearea unui Consiliu Naţional pentru Energie, a cărui misiune va fi să „supravegheze calea către dominaţia energetică a Statelor Unite”. Noul organism va fi condus de guvernatorul statului Dakota de Nord, Doug Burgum.
Burgum a fost desemnat joi responsabil la Interne, dar nu pentru poliţie, ci pentru gestionarea terenurilor federale.
Această dublă însărcinare a trezit îngrijorarea organizaţiilor de protecţie a mediului, care se tem că Doug Burgum, cunoscut pentru apropierea sa de industria de petrol şi gaze, va autoriza prospectarea terenurilor pe care Departamentul de Interne le are în sarcină, precum parcurile naţionale.
Misiunea sa va fi „să reducă formalităţile administrative, să consolideze investiţiile din sectorul privat şi să se concentreze pe inovare în loc de reglementări pe termen lung, absolut inutile”, se precizează într-un comunicat de presă.
„Prin dominaţia energetică a SUA, vom reduce inflaţia, vom câştiga cursa înarmării în domeniul inteligenţei artificiale împotriva Chinei (şi a altora), vom consolida puterea diplomatică americană şi vom pune capăt războaielor din întreaga lume”, a adăugat Donald Trump, citat în comunicat.
Candidat la primarele Partidului Republican, Doug Burgum s-a retras rapid pentru a-l susţine imediat pe Donald Trump şi, o vreme, a fost considerat chiar un potenţial candidat la funcţia de vicepreşedinte.
Devenit milionar prin vânzarea companiei sale de software către Microsoft, acest nativ din Dakota de Nord a candidat şi a obţinut funcţia de guvernator al acestui stat din nordul SUA în 2016. A fost reales în 2020.
Numele său fusese vehiculat, de asemenea, printre potenţialii candidaţi la portofoliul Energiei, dar se va afla, în cele din urmă, în fruntea acestui nou consiliu, care va raporta direct Casei Albe şi care nu are nevoie de aprobarea Senatului şi a Departamentului de Interne.
Preluare: Agerpres
The post „Calea către dominaţia energetică a Statelor Unite”. Donald Trump anunţă crearea unui Consiliu Naţional specializat appeared first on tvrinfo.ro.